Reflecţii asupra unei “polemici...”
După apariţia în “Jurnal” a interviului cu Ilie Bratu, aşteptam începutul unei polemici între intelectuali despre destinul şi viitorul nostru în cazul revenirii la trupul Ţării şi invers. Aşteptam ca dl. Dabija să mărturisească despre păcatele invocate de Bratu sau să demonstreze că cele afirmate de Bratu nu corespund adevărului. N-am fi atât de exigenţi şi nu am avea pretenţii exagerate faţă de un muritor de rând, dacă acesta nu s-ar bate cu pumnul în piept zicându-şi “stâlpul românismului în Basarabia, care a făcut enorm pentru cauză...” Sunt cuvinte luate din pretinsa scrisoare inserată în “LA” pag.2 din 28 septembrie 2006 (în acelaşi număr cu articolul de fond intitulat scurt pe doi: “Ilie Bratu: un provocator”), semnată chipurile de Eugen Bulat din oraşul Bacău, care ar fi participat la Congresul Refugiaţilor din Basarabia, desfăşurat la Bacău în zilele de 26-27 august 2006. Numai că în faxul pe care l-am primit chiar de la preşedintele Asociaţiei Refugiaţilor, a doua zi după publicarea “scrisorii” în “LA”, se menţionează că o persoană pe nume Eugen Bulat nu a participat la Congres şi nici nu figurează în listele membrilor Asociaţiei. Cine este, deci, autorul “scrisorii”. Cunoaşteţi stilul? “Scrisoarea” se încheie cu cuvintele: “Vai de Basarabia noastră”. Textul apare în pagină alături de o altă scrisoare, semnată de Ion Fiodorov – un nume real, verificat – este o rudă a lui Dabija. Volens nolens îţi apar în faţă mari semne de întrebare: Cine trişează? De ce şi de când?
De altfel, procedeul acesta îl întâlnim şi la un alt coleg de-a lui Dabija, Mihai Morăraş, care în numărul următor al “LA” din 5 octombrie îl “citează”, chipurile, pe Bratu: “... Consiliul Director trebuie să ia o decizie de aderare (fiţi atenţi) necondiţionată (!) la MURM...”. În primul rând, condiţia era pusă nu de Bratu, ci de membrii Mişcării. În al doilea rând, este vorba nu de Mişcărea Unionistă, ci de MSIB (Mişcărea pentru susţinerea iniţiativei Băsescu). Subsemnatul am dat personal citire acestor condiţii de la tribună. Ar părea un fleac, o simpla abreviatură. Or, este absolut normal ca să fii ales preşedinte al unei Mişcări trebuie mai intii să fii membru al acesteia, iar Forul nu avea la moment o decizie de aderare la Comitet (Miscare)a organului de conducere .
Ca să pară mai credibil şi să întărâte lumea împotriva adversarului, Dabija scrie: “Disensiunile au apărut chiar atunci, la prima şedinţă a Comitetului Cetăţenesc, Bratu afirmând, plin de patriotism: Ceea ce a spus Băsescu e o aberaţie”. De fapt, Bratu a spus că interpretarea pe care o face Dabija la Declaraţia Băsescu e o aberaţie. Apoi, Dabija se întreabă ca si cum mirat dacă acţiunile lui Bratu “nu ar fi dirijate din umbră de către primul ministru al Guvernului Vasile Tarlev, al cărui consilier principal e chiar sora lui Ilie Bratu”. De ce nu-i dă şi numele? Pentru că în acest caz poţi uşor verifica lucrurile. Dar adevărul este că premierul in genere nu are consilier principal, iar în lista consilierilor nu figurează nici o femeie.
“În 1988 ..., scrie Dabija în P.S., pag.1, anume eu am propus ... ca limba română (moldovenească) să fie unica limbă de stat în R.M”. Iată ce scrie de fapt referitor la această problemă N. Dabija într-un articol apărut la începutul anului 1989: “Ce înseamnă a declara statalitatea limbii moldoveneşti? ... Declararea limbii moldoveneşti limbă de stat pe teritoriul RSS Moldoveneşti ar însemna doar egalarea ei în drepturi cu limba rusă”. Nu este vorba aici de două limbi de stat? În timp ce tot atunci chiar şi Ion Druţă, considerat de mulţi drept filorus, spunea: “Proclamarea ambelor limbi drept egale de stat înseamnă na-ţi-o bună, că ţi-am dres-o”. “În toată această perioadă, – se laudă Dabija în materialul inserat la rubrica “La Est de Vest” din 28 septembrie, – noi am protestat, am muncit, am scris articole demascatoare, cărţi necesare, am învăţat să nu cedăm, am ajutat lumea să reziste ...”. Şi tot aici aminteşte că “LA” a atins un tiraj de 260 de mii de abonaţi, “adunând în acel an în jur de jumătate de milion de semnături în favoarea limbii române şi a alfabetului latin”. S-o luăm încetişor. Cine ştie cum s-a format în iunie 1988 prima Mişcare Democratică pentru Susţinerea Restructurării, cunoaşte că Dabija nu figura printre lideri. Apoi, la 17 septembrie 1988 gazeta “Învăţământul Public” tipăreşte o scrisoare deschisă adresată Comisiei interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti, ai cărei semnatari cer ca limba republicii să devină limba de stat şi să se revină la grafia latină. Anume acest apel a făcut ca din toate satele şi oraşele republicii să sosească la Chişinău mii de scrisori cu sute de semnături întru susţinerea revendicărilor din Apel. Scrisoarea a fost semnată de 66 de persoane – oameni de cultură şi artă, savanţi, ziarişti, care nu s-au temut să dea semnalul luptei pentru limbă şi alfabet. Printre ei figurează şi 19 scriitori. Ridicaţi colecţia şi vedeţi! Numele lui Dabija lipseşte.
La 22 septembrie scrisoarea a fost reprodusă în “LA”. Nici aici nu apare numele lui Dabija. Mai mult, după o săptămână, “LA” publică o altă scrisoare către aceeaşi Comisie semnată de alte 138 de personalităţi, printre care şi angajaţii săptămânalului “LA”. Dar nici de data aceasta numele său nu apare, deşi se afla atunci în fruntea colectivului care semnase. Anume în acel an refuză să publice articolul lui Valentin Mândâcanu “Veşmântul fiinţei noastre”, care a fost ţinut de Dabija în sertar câteva luni, până când autorul a fost nevoit să-l publice în revista “Nistru”. Ridicaţi colecţiile şi vedeţi cine semna editorialele chiar şi după anii de avânt 1988-89 când săptămânalul atinsese tirajul record: Silviu Berejan, Vladimir Beşleagă, Aureliu Busuioc, Ion Coţaveică, Tudor Chiriac, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Larisa Ungureanu, Boris Vieru, Ilie Lupan, Gheorghe Budeanu, Nicolae Negru ş.m.a. Pe ultimii 3 întrebaţi-i cum i-a dat afară de la lucru Dabija. Când Dabija a început să apară cu editorialele “Vai de capul nostru”, care mai mult demoralizau decât încurajau cititorul, tirajul a început să scadă vertiginos .
Ne miră şi similtitudinile din editorialul semnat de Dabija în “LA”din 28 septembrie şi articolul semnat de Mihai Conţiu, apărut la 29 septembrie în “Moldova Suverană”. La Dabija – “Bratu intenţionează să facă din ideea unionistă o afacere. O mare afacere”. La Conţiu – “Unirea Republicii Moldova cu România a fost şi este ... o afacere profitabilă pentru câteva grupuri compacte de români meseriaşi de ocazie”. La Dabija – “Preşedintele (Băsescu) ... nu a vizat Unirea ...”. La Conţiu – “Declaraţiile sale (ale lui Băsescu) vizând Republica Moldova ... nu sunt percepute corect”. La Dabija – “putem face mari deservicii chiar acum când ea (România) e la un pas de a fi acceptătă în Uniunea Europeană”. La Conţiu – “Unirea Moldovei cu România, aşa cum este ea acum reclamată ... aduce deservicii şi României şi Republicii Moldova” sau “o ipotetică unire nu i-ar produce (Romaniei) decât stagnare şi anulare a tuturor eforturilor depuse pentru integrarea euroatlantică” etc. etc.
Despre patriotismul lui Dabija ne vorbesc şi alte fapte. Geaba se bate cu pumnul in piept. De ce când toţi scriitorii aruncau prin 1991 carnetele de partid n-a făcut acest lucru şi N. Dabija? De ce în timpul puciului de la Moscova, aflându-se la odihnă în Crimeea, dânsul dădea dispoziţii la telefon să fie eliminate din articolul său, care urma să apară, pasajele antisovietice, iar după eşuarea puciului a dispus restabilirea acestora? De ce crede domnia sa că intelectualitatea din Basarabia a uitat despre procesul public realizat de Dabija în stil jdanovist la Cepeleuţi, Edineţ, lui Nicolae Lupan? De ce crede dânsul că colegii săi pot uita aşa uşor “donosurile” făcute la Moscova chiar şi după 1990 despre atitudinile antisovietice ale acestora? Acestea sunt doar câteva epizoade de care n-a pomenit Ilie Bratu în interviul său. Dar câte o mai fi fiind? Oamenii trebuie să cunoască odată şi odată adevărul.
Pe noi ne interesează mai puţin, bunăoară, că a fost numit de CC în funcţia de redactor-şef la “LA” sau că a fost lector al CC al ULKT în grupele turistice; cum repartiza apartamentele la “LA” sau cum concedia ziariştii incomozi; de ce a fost exmatriculat de la facultate sau cum a fost zdupăcit pentru alte motive decât pentru patriotismul invocat. Pentru cititori acestea contează mai puţin. Pe noi ne interesează dacă putem încredinţa destinul nostru unor asemenea patrioţi, unor asemenea lideri ai mişcării naţionale, cum le place să fie numiţi.
Nu am vrea să ne referim la insultele, ofensele şi insinuările la care se dedă Dabija în lipsa argumentelor. Poate aceasta îl caracterizează. Un lucru ar fi totuşi de remarcat. Şi iarăşi e vorba de similitudini. De data aceasta la Dabija şi Morăraş. Dabija scrie: “Bratu se vrea cu tot dinadinsul erou naţional, cu statuie încă în timpul vieţii”. Morăraş scrie: “Dânsul, probabil, se vede în vis împărat pe cal alb, “chematul„ ... Si atunci ma intreb si eu ca in titlul „scrisorii”: Ce se intapla acolo la Dvs.? Turghenev scria pe vremuri că dacă vrei să-ţi dezarmezi adversarul, atribuie-i acestuia defectele tale. Punct.
Ion Mămăligă, vicepreşedinte MURM
A fost publicat în Jurnal de Chişinău în octombrie 2006
