Despre dezmembrarea Frontului Popular si dispersarea forţelor naţionale din RM
Interviu cu Ilie BRATU realizat de Valentina Găluşcă
Partea a II-a
V.G. - Dle Bratu, Dvs fiind un ROMÂN unionist radical, cum aţi ajuns deputat în Parlamentul R.Moldova încă în anul 1990, cînd în PMAN încă mai defila ”moldovenismul”?
I.B. - Exact pentru ceea ce sunt şi cum sunt, cu ideile şi convingerile mele! Lucram ca arendaş în gospodăria agricolă din Cojuşna (iniţial lucrasem ca injiner-şef, dar securitatea şi cozile de topor locale m-au dat afară şi de aici...). În 1989 fondasem filiala Străşeni a Frontului Popular din Moldova. Eram preşedinte. Apropo, era cea mai puternică filială din RM. Aveam peste 2800 de membri. Erau organizaţii primare în toate localităţile raionului!
Nu este adevărat că moldovenii ar fi contra unirii. Aveam 12 contracandidaţi pe circumscripţia mea. Consider că am cîştigat alegerile anume cu argumentele mele unioniste, proromâneşti! Lumea se deșteptase. Mă cunoştea tot raionul, aveam deja la activ numeroase întîlniri şi discursuri în faţa oamenilor din toate localităţile raionului, reuşisem să creez de pe atunci o stare de spirit patriotică, proromânească în întregul raionul Străşeni. Eu nu le spuneam oamenilor baliverne: la adunări, mitinguri, întâlniri făceam adevărate lecţii de istorie şi de patriotism. La Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, noi am venit în coloană de la Străşeni cu circa 25.000 de oameni!
Frontul Popular din Străşeni avea mare autoritate pe atunci în tot raionul. Aşa se explică faptul că noi am cîştigat alegerile în 7 circumscripţii din 8 (doar în circumscripţia unde a candidat roşca le-am pierdut, şi avea să-mi pară bine mai tîrziu...), iar, mai apoi, şi alegerile locale în majoritatea localităţilor... Toată conducerea raionului era frontistă pe atunci... Mă mîndresc că anume noi, frontiştii din raionul Străşeni, am reuşit să-i aducem în Parlamentul R. Moldova pe dnii Mircea Druc, Alexandru Moşanu, Ion Vatamanu, Nicolae Alexei, Mihai Poiată...
V.G.: – Dar nici deputat fiind, nu v-aţi astîmpărat... Mi-amintesc cum aţi luat cu asalt clădirea Comitetului Raional de Partid, şi asta se întîmpla pe timpul Uniunii Sovietice! Mare curaj aţi avut, dle Bratu!...
I.B. – Era prin octombrie 1990, cănd începuseră acţiunile antistatale la găgăuzi... Din iniţiativa mea a fost convocată o sesiune a deputaţilor de toate nivelurile din raion (pe atunci şi consilierii locali şi raionali tot deputaţi se numeau...) ca să adoptăm o poziţie comună asupra evenimentelor care se derulau în acea zonă a Republicii. Toţi deputaţii, în afară de comunişti, au condamnat acţiunile separatiştilor de la Comrat şi au hotărît să răspundem pozitiv la chemarea Prim – Ministrului (Mircea Druc) ca să mobilizăm populaţia raionului şi să mergem organizat la sud. Comuniştii, din contra, au emis un apel către populaţie în care ne incriminau nouă cele mai mari păcate şi chemau lumea să nu se supună... Eram foarte idignaţi de comportamentul profund antinaţional al acestora... Iată de ce, în februarie 1991, după ce lucrurile se mai liniştiseră, am convocat o Conferinţă extraordinară a filialei Străşeni a Frontului Popular unde s-a discutat despre acţiunile ce urmează să le întreprindem împotriva comuniştilor, care erau o forţă vizibil retrogradă şi proimperială în procesul de Renaştere Naţională... S-a hotărît atunci să-i expulzăm din clădirea pe care o ocupau, căci era construită pe banii şi cu munca oamenilor. Am profitat de faptul că şi preşedintele raionului (Nicolae Alexei), şi şeful comisariatului de poliţie (deputatul Nicolae Alexei, o coincidenţă de nume), erau oamenii noştri, ne-am asigurat de sprijinul acestora şi le-am dat comuniştilor un ultimatum, ca pînă la o anumită oră să elibereze clădirea... N-au făcut-o, şi atunci noi am intrat în acţiune. Comisarul îmi dăduse chiar un megafon ca să pot dirija mulţimea. Erau nu doar frontişti. Venise şi elevii din clasele superioare de la şcolile din Străşeni împreună cu profesorii lor. Am intrat în clădire şi i-am scos afară pe comunişti, unul cîte unul. Iar toate documentele lor le-am pus în saci şi le-am dus la sediul Consiliului Raional ce se află peste drum. Astfel clădirea a fost transmisă Şcolii de Arte din localitate.
V.G.: Şi n-aţi avut de suferit??
I.B.: Oooo! A fost o istorie întreagă! Chiar a doua zi un grup de 49 de deputaţi comunişti din Parlament au făcut o interpelare prin care cereau pedepsirea ,,extremistului” Ilie Bratu. Dl Moşanu, preşedintele Parlamentului, m-a invitat la microfon ca să dau explicaţii.
Eu, însă, le-am zis că am nevoie de cîteva zile pentru a pregăti răspunsul la interpelare. Trecuse trei zile. Deja eu insistam să mi se ofere cuvîntul ca să le răspund comuniştilor, dar aşa şi nu mi s-a oferit... Probabil, îşi dădeau seama ce răspuns le-am pregătit.
În așa caz, am publicat răspunsul meu la interpelarea celor 49 în ziarul ,,Moldova Suverană”, de unde reieşea că anume datorită mie, în condiţiile cînd mulţimea era foarte furioasă şi dispusă să preia clădirea cu orice preţ, deposedarea a decurs paşnic şi edificiul cu pricina n-a suferit nici un fel de deteriorări... Despre acest fapt au scris toate ziarele unionale, era primul caz în toată Uniunea Sovietică de acest gen... Procuratura raională îmi deschisese şi un dosar penal, se convocase Prezidiul Parlamentulu ca să ia o decizie. Mulţi membri ai Prezidiului cereau lipsirea mea de imunitate parlamentară şi să fiu diferit justiţiei... M-au salvat dnii Ion Vatamanu şi Alexandru Moşanu, ambii - deputaţi din partea filialei Străşeni a Frontului Popular. S-a decis ca dl Ştefan Maimescu (Comisia de Etică) să vină la Străşeni ca să investigheze totul la fața locului. Maimescu era şi el un unionist înfocat. El a făcut un raport total favorabil mie, folosind argumentele mele din articolul pe care-l publicasem. În urma acestui raport procuratura a închis dosarul.
V.G. – Dar aţi mai avut o ,,ieşire” de acest gen, cănd ardeaţi cauciucuri în faţa Guvernului, în Piaţa Marii Adunări Naţionale... De ce ați recurs la aceste metode?
I.B. – Asta s-a întâmplat în decembrie 1991, după ce Preşedintele Mircea Snegur semnase Acordul de Aderare a Republicii Moldova la CSI, fără a înştiința Parlamentul.
V.G.: ?!
I.B. - Da, aşa a fost! Noi, cei de la Frontul Popular, eram foarte indignaţi, hotărîsem să declanşăm o serie de acţiuni de protest. Eu eram printre organizatori, iar la un moment dat preluasem iniţiativa şi organizam demonstraţii de protest în centrul Chişinăului în fiecare zi, inclusiv sub ferestrele dlui Snegur, care locuia atunci pe str. 31 august. Noaptea aprindeam cauciucuri pe care le adusese cineva cu o autobasculantă şi le răsturnaseră în PMAN !
V.G. – Da, mi-aduc şi eu aminte cum ieşea dl Snegur la televizor şi se plîngea în faţa ,,poporului” că nu se poate odihni din cauza deputatului Ilie Bratu care organizează demonstraţii sub ferestrele sale la care se scanda: ,,Snegur-trădător!”, ,,Jos Snegur” ş.a.
I.B. – De altfel, trebuie să menţionez că acţiunile noastre de protest n-au fost zadarnice, acel Acord aşa şi n-a fost ratificat de primul Parlament, asta s-a întîmplat în următoarea legislatură, în care agrarienii în frunte cu Snegur deţineau majoritatea...
V.G.: Bravo, deputaților primului Parlament! Cu adevărat, prin anii 1990-1992 curentul unionist din Basarabia era foarte puternic! Atunci credeam că în scurt timp ne vom uni cu fraţii noştri de peste Prut şi vom fi din nou o singură Ţară! De ce nu s-a realizat Unirea atunci, dle Bratu?
I.B. – Într-adevăr, toate acţiunile Frontului din acea perioadă purtau un caracter pronunţat unionist! Lozincile care se scandau pe atunci la mitinguri şi demonstraţii erau: ,,Jos Hotarul de la Prut”, ,,Unire, fraţi Români!”, România Mare – vechile Hotare!”, lozinci, de altfel, scoase în evidenţă de mine la un miting, organizat cu ocazia demolării monumentului criminalului Lenin... Era pe data de 28 iunie 1991, tocmai se terminaseră Conferinţa Internaţională în problema Pactului Molotov-Ribbentrop şi consecinţelor acestuia asupra Basarabiei şi nordului Bucovinei... Atunci mi-am permis şi o glumă: ,,Am auzit că, deşi au dat jos monumentul banditului Lenin, postamentul vor să-l păstreze, au de gînd să-l instaleze în locul lui pe Grigore Eremei (secretar general al partidului comunist din R.Moldova pe atunci...) de viu... Aveam şi momente umoristice...
V.G.: - Da, la acele mitinguri noi ne bucuram şi ne relaxam, căci ne simţeam fericiţi împreună, că puteam vorbi deschis, că eram uniţi într-un cuget! Dar ce s-a întâmplat, dle Bratu, că UNIREA a fost zădărnicită??
I.B. - Puţină lume îşi mai aminteşte că în decembrie 1990 a avut loc cea de-a doua Mare Adunare Naţională (de o amploare mai mică, adevărat), la care se constituise ,,Alianţa pentru Reîntregire 16 decembrie”, ca o replică la acţiunile separatiţtilor de la Tiraspol şi Comrat din toamna acelui an...
Cea mai mare ocazie pentru reunirea cu Ţara a fost în august 1991, după puciul eşuat de la Moscova şi după ce Rusia şi Ucraina îşi proclamseră independenţa! (Re)Unirea nu s-a produs nu din cauza Parlamentului de la Chişinău, ci din vina trădătorului şi agentului Moscovei, Ion Iliescu!
V.G.: - ?!
I.B.: - Vă spun pe scurt. Înainte de Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 (a 3-a la număr) o delegaţie parlamentară de la Chişinău plecase la Bucureşti ca să ceară acceptul de la conducerea României să votăm (Re)Unirea cu Patria-mamă. Iliescu, însă, s-a opus, zicînd: ,,România nu-i pregătită să preia Basarabia! Votaţi independenţa!…”.
Aşa am votat ,,independenţa”! Iar România condusă de Iliescu a fost prima ţară din lume care a recunoscut-o... Sunt convins că dacă atunci, la acea Mare Adunare Națională, propuneam să votăm Unirea, cei circa 750.000 de participanţi ar fi votat în unanimitate! La fel ar fi procedat toţi deputaţii din primul Parlament, inclusiv rusofonii, de frică…! Astfel, a fost ratată o oportunitate extraordinară!
V.G.: - Nu cunoşteam aceste amănunte, nu se vorbea nimic despre asta…
I.B. –Nici noi, deputaţii primului Parlament, nu aveam cunoştinţă despre această vizită nocturnă, eu, spre exemplu, am aflat cu mulţi ani mai tîrziu, absolut întîmplător. Dar încercaţi să-l trageţi de limbă pe dl Ion Hadîrcă, el ştie mai multe la acest subiect...
V.G. – Să înţeleg că acel Parlament, votînd ,,independenţa” a legiferat şi bătut în cuie separarea Basarabiei de Ţară, altfel spus, consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop?!
I.B. – Absolut deloc, Declaraţia de Independenţă ne obligă chiar să facem şi următorul pas, adică, să revenim la trupul Ţării! Acest lucru este stipulat în Declaraţia de Independenţă în faimoasa frază: ,,R.Moldova... este liberă să-şi construiască prezentul şi viitorul în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”! Iar acest spaţiu nu este altceva decît România în frontierele sale istorice, fireşti, de pînă la ocupaţia sovietică din 1940!
V.G.: De ce, atunci, nu ne folosim de drepturile noastre?! Ce mai aşteptăm, ce ne încurcă?
Totul se întîmplă din cauză că la conducerea R. Moldova toţi aceşti ani s-au aflat şi se mai află încă separatişti, persoane care vor cu orice preţ să perpetueze consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop, să ne ţină separaţi de Ţară şi fraţi, spre beneficiul lor şi a stăpînilor lor... Iată de ce eu le zic acestora urmaşi ai lui Hitler şi Stalin... Dar nici România, nici pe timpul lui Iliescu, nici pe timpul lui Constantinescu sau Băsescu, nu şi-au dorit şi n-au întreprins nimic pentru a-şi readuce acasă teritoriile naţionale înstrăinate de la est de Prut... După cum vă ziceam mai sus, România, după lovitura de stat din 1989, a fost (şi mai este) condusă de francmasoni şi agenţi ai Moscovei... Mare mi-a fost mirarea să aflu că şi în R. Moldova, şi Filat, şi Plahotniuc, şi Urechean, şi Lucinschi... sunt francmasoni... Ăştia, cînd ajung la conducerea unui stat, fac dezastru în acel stat...
V.G.: Filat este susținut de UE… Oare, fiindcă e mason? Și în UE tot francmasonii dictează regulile?!
I.B. –Întreaga lume este condusă de oculta mondială, de guvernul mondial din umbră, alcătuit numai din evrei... Ăştia deţin tiparniţele de bani, au acumulat cu aceste hîrtii pe care ei le tipăresc munţi de aur..., ei cumpără tot în toată lumea şi devin stăpîni absoluţi, ei fac şi desfac state, declanşează războaie, revoluţii... Ei, dar astea-s din alt domeniu...
V.G. – Deci, aşa se explică faptul că Lucinschi l-a numit pe Filat şef al Departamentului pentru Privatizare la vîrsta de doar 29 de ani?...
I.B. – Exact! Filat fusese racolat încă pe timpul studenţiei, cînd îşi făcea studiile la Iaşi. Iar Lucinschi era francmason ,,cu barbă”, pe de asupra – şi omul de nădejde al Moscovei! Multe afaceri murdare au făcut aceştia doi, atunci Filat a acumulat primele milioane, de dolari, fireşte...
V.G. – Dar cum se explică faptul că acea Mişcare Naţională, acel curent unionist, foarte puternic prin anii 1990-1992, s-a stins pe neobservate, a dispărut pentru o lungă perioadă de timp?
I.B. – A fost o întreagă conspiraţie. Şi-au făcut bine treaba serviciile ruseşti prin trădătorii noştri locali, plasați în fruntea Mişcării de Renaştere Naţională . Dar şi la conducerea României erau trădători de Ţară, şi mai sunt…
E bine să ştie toată lumea că România a mai avut o ocazie extraordinară să-şi ia înapoi teritoriile furate de la est de Prut! Mă refer la sf. anului 1991, cînd Rusia (Elţin), Ucraina (Şevciuc) şi Belarusi (Şuşchevici) au semnat actul de deces al Uniunii Sovietice... Îşi încetase existenţa URSS, nu mai exista ca subiect al dreptului internaţional acea Uniune Sovietică care rupsese cu tancurile din corpul României teritoriile dintre Prut şi Nistru!...
V.G.: Ce trebuia să facă atunci România?
I.B.: România trebuia să acţioneze rapid! România trebuia să preia teritoriile sale de la est de Prut! Nimeni, nici un stat, inclusiv Rusia, n-ar fi suflat o vorbă în contextul cînd întreaga comunitate internaţională, inclusiv URSS, condamnaseră Pactul Stalin-Hitler şi-l declaraseră nul ab initio, din momentul semnării!
România lui Iliescu, însă, spre deosebire de cele trei ţări baltice, a preferat să meargă pe calea perpetuării, şi nu lichidării consecinţelor pactului diavolului...
V.G. – Asta, probabil, v-a descurajat definitiv...
I.B. – Ba nu! Vă amintesc că la 24 ianuarie 1992, la Iaşi, în cadrul unei Convenţii Naţionale, a fost consfinţită constituirea Consiliului Naţional al Unirii (CNU), creat din iniţiativa a 53 de deputaţi din Chişinău şi un număr mai mare de deputaţi şi senatori din dreapta Prutului, iar Preşedinte a fost ales dl Mircea Druc!
V.G. – Nu ştiam că a mai existat un Consiliu al Unirii, credeam că Vitalia Pavlicenco l-a constituit pentru prima dată...
I.B. – Nici pe departe! Ceea ce face Pavlicenco e o parodie, despre acest personaj am mai scris...
În acelaşi an, la 17 februarie, a avut loc Congresul III al FPM la care au fost adoptate un nou Statut şi Program, cu un conţinut clar unionist. Reproduc din memorie ce era stipulat în Statut şi Program: FPM este o Mişcare social-politică al cărei obiectiv major este reîntregirea Statului Unitar Român! Preşedinte al FPM a fost ales Mircea Druc! Astfel, serviciile secrete pierduse controlul asupra Frontului, deşi acest Front fusese organizat chiar de ele ca şi în celelalte foste republici unionale. Aceste servicii secrete, mereu se străduiau să preia controlul!
Prima lor acţiune diversionistă a fost în decembrie 1992, pe cînd preşedinte al Frontului Popular era Mircea Druc. Atunci au organizat Congresul Intelectualităţii (CI), iniţial ca organizaţie obştească, dar peste căteva luni l–au transformat în partid politic!
V.G.: Vreți să spuneți că acest CI a fost o diversiune pentru a distruge Frontul Popular care devenise o forță puternică și influientă, ieșită de sub controlul serviciilor secrete străine?
I.B.: Evident! Sub pretextul că trebuie să adune toată intelectualitatea sub aceeaşi umbrelă, ca să aibă un cuvînt de spus societăţii, ei au reuşit să divizeze populaţia şi să atragă cea mai mare parte din activiştii Frontului Popular în CI! Au adoptat şi un Statut şi un Program, în care era stipulat scopul principal: ,,realizarea interesului naţional”! Aceasta era o frază demagogică pe care o înţelegea fiecare cum îl ducea capul... Îmi amintesc o discuţie pe care am avut-o cu Vasile Nedelciuc, ideologul principal al acelui CI. Eu l-am întrebat: ,,În partidul vostru pot să intre şi ruşi, şi ucraineni, şi găgăuzi…?”. ,,Desigur!” – mi-a răspuns el. Atunci zic: ,,Şi cum înţelege un rus, sau un ucrainean, sau un găgăuz fraza: ,,realizarea interesului naţional?” El n-a putut să-mi răspundă: diversiunea era prea evidentă!! După asta, cînd mă zărea, trecea de cealaltă parte a străzii.
V.G.: Mda… Dar unde a dispărut acel Congres al Intelectualităţii? Ori, poate, au dispărut intelectualii? Glumesc…
I.B. – E interesant parcursul acelui CI..., dar mai întîi să vă amintesc cine au fost iniţiatorii creării acestuia: Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei, Alexandru Moşanu, Ion Hadărcă şi Nicolae Dabija... Iar parcursul acestuia a fost următorul: la scurt timp au fuzionat cu Partidul Democrat al lui Gheorghe Gimpu şi au constituit Congresul Democrat Unit (CDU), mai apoi – l-au transformat în Partidul Forţelor Democratice (PFD), apoi – au fuzionat prin absorbţie cu Partidul Social Liberal (PSL) al lui Oleg Serebrean. Astfel, şoricelul a înghiţit un munte şi CI şi-a pierdut urma... PSL, la rîndul său, a fuzionat cu Partidul Democrat al lui Diacov şi şi-a încetat existenţa... Aşa că la întrebarea Dvs, unde-i acel CI vă răspund: îl găsiţi în PD-ul lui Diacov-Lupu-Plahotniuc!...
V.G.: Hop, aşa! Asta da, diversiune! Şi aceasta a fost realizată de aşa mari ,,patrioți” care se dau unionişti? Cel puţin eu aşa îi consideram, că sunt patrioți, unionişti!! Unde eşti tu, Ţepeş-Doamne!
I.B. – Pe de altă parte a intrat în joc iuda de roşca... L-a convins pe Druc să candideze la Preşedinţia României!... Druc n-a înţeles că e o momeală şi a acceptat... Statul Român i-a acordat de urgenţă cetăţenia română, că altfel nu putea candida, dar în acest fel el şi-a pierdut-o pe cea ,,moldovenească”, pe atunci n-aveai dreptul să deţii două cetăţenii... După cum şi era de aşteptat, Druc n-a cîştigat alegerile, în schimb, a fost scos din joc şi expulzat în afara R.Moldova... La următorul Congres, al IV-lea la număr, preşedinte al FPM a fost ales Roşca, din păcate, la propunerea lui Druc, fapt pe care avea să-l regrete mai tîrziu...
V.G.: Nici dl Druc nu înțelegea ce se întîmplă??
I.B. – Aşa este! El avea să regrete cînd îşi dăduse seama, dar era prea tîrziu... Ajuns la putere, primul pas pe care l-a făcut Roşca – a exclus din Front cei mai influenţi lideri de opinie, printre care Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Costin, Lidia Istrati şi mulţi alţii... De fapt, aceste epurări au continuat mai mulţi ani de-a rîndul, pînă cînd au fost excluşi toţi cei care luaseră în serios opţiunea unionistă... Al doilea pas al lui Roşca a fost excluderea cu de la sine putere a opţiunii unioniste din Statut şi Program şi reînregistrarea acestora în 1994 sub altă formă, decît fusese votate la Congresul III (C-sul IV nu făcuse modificări), ceea ce reprezintă în sine o crimă: asemenea documente importante precum Statutul şi Programul unui partid, adoptate la Congres, nimeni nu are voie să le modifice decît, eventual, un alt Congres! Ce a urmat – ştiţi cu toţii...
V.G.: Dar de ce mass media nu a scris despre toate astea cîte s-au întâmplat? Lumea nu cunoaşte!
I.B. – Păi, am avut noi, sau avem măcar acum, presă liberă, neaservită, în R.Moldova?! Deşi, despre Roşca s-a vorbit suficient... Dar despre Unire nu prea vorbeşte nimeni, excepţie făcînd postul de radio ,,Vocea Basarabiei”, care se mai încumetă din cînd în cînd să abordeze această temă...
V.G. – M-a bulversat mărturisirea Dvs despre diversiunea celor cinci, care pentru mine pînă acum erau ca o icoană...
I.B. – Şi asta nu-i tot, dna Valentina!... Vă amintiţi de demisia celor patru din Prezidiul Parlamentului în 1993? Cei patru erau: Alexandru Moşanu, Ion Hadîrcă, Vasile Nedelciuc şi Valeriu Matei, adică, aceleaşi personaje care constituiseră şi CI, pricepeţi legătura?
V.G.: ?! Demisia lor a fost tot o diversziune?!
I.B. – Da, evident! Toţi aceştia au acţionat la comandă, toţi erau cu pufuşor pe botişor şi, deci, şantajabili, cu toţii aveau acelaşi stăpîn ca şi roşca (pe ăsta nu pot să-l scriu cu literă mare...). Aşa a fost schimbat raportul de forţe în Prezidiul Parlamentului: în locul lor au fost aleşi agrarieni, aceiaşi comunişti cu orientare clară spre Moscova şi cu viziuni antiromâneşti. Iar în fruntea Parlamentului a fost ales Lucinschi!... Anume din acest moment a pornit declinul pe toate planurile în R. Moldova...
Nu putea să lipsească din acest cor şi Snegur, un fost nomenclaturist, căsătorit cu o rusoaică, la fel ca şi Lucinschi, antiromân şi antiunionist înverşunat! Anume el, împreună cu Ion Druţă, au organizat la începutul anului 1994 Congresul de pomină ,,Casa noastră – Republica Moldova!” Îmi sună şi acum în urechi cuvintele lui Snegur de la acel Congres: ,,Eu am studiat încă o dată, şi încă o dată toate sursele istorice şi am ajuns la concluzia că Dragoş a descălecat aici cu moldoveni...”. Ăsta a fost semnalul declanşării moldovenismului primitiv în R.Moldova! Anume pe valul antiromânismului şi moldovenismului primitiv Snegur i-a adus la putere în 1994 pe agrarieni! Amintiţi-vă numai cît valorau un Moţpan sau un Sangheli cu toate perlele care le ieşeau din gură...
V.G.: Dvs. ar trebui să scrieţi o carte despre toate cîte s-au întîmplat! Iată adevărul declinului național! Această carte este necesară pentru istorie, dle Bratu! Trebuie să scrieţi! Bănuiesc că aveţi multe încă de spus.
I.B. – Poate, cîndva, la bătrîneţe, încă nu mă simt bătrîn... Au mai scris şi alţii, v-aş recomanda să citiţi cartea ,,Spovedania Basarabiei” de istoricul Ion Stafi, dar, bineînţeles că sunt încă multe de imortalizat pe hîrtie...
V.G.: După ce aţi plecat din Parlament, unde aţi dispărut? Un timp nu erați prezent...
I.B. – Ajunsesem în aceeaşi situație de mai înainte, din timpul URSS, când eram persecutat şi marginalizat. Nimeni nu vroia să mă angajeze la lucru! Aşa că am fost nevoit să-mi fac o societate cu cineva în România ca să mă întreţin pe mine şi să-mi ajut şi copiii să-şi continue studiile.
Dar de activitatea patriotică, unionistă, nu m-am lăsat! Făceam educaţie patriotică, propagam idealul naţional pe toate căile posibile, chit că jumătate de timp mă aflam în R.Moldova... Chiar prin activitatea mea economică, tot politică făceam... Spre exemplu, închiriam din R.Moldova tehnică agricolă, mijloace de transport cu tractorişti sau şoferi cu tot şi executam diferite lucrări în Ţară... Ce să vă spun: îi duceam încolo mancurţi şi rusofili şi-i aduceam înapoi români! Să fi văzut ce propagandă făceu aceştia după ce reveneau în mediul lor! În paralel, încercam să consolidez forţele patriotice de aici... Am avut numeroase întîlniri cu mai mulţi lideri de partide şi partiduţe care se înmulţise (deloc întîmplător) ca ciupercile după ploaie... Le propuneam să-şi strîngă rîndurile, să fuzioneze şi să se constituie într-o singură Mişcare pentru Reîntregirea Ţării. Da, aşa credeam eu: trebuie de mers pe linia consolidării, reducerii numărului de partide, concentrării tuturor forţelor naţional-patriotice într-o singură şi puternică Mişcare Unionistă... Zadarnice mi-au fost eforturile! Pînă la urmă am înţeles că puterea reuşise să ne disperseze în cîteva zeci de partide şi partiduţe, unul mai ,,democrat” decît altul, şi în fruntea fiecăruia să pună cîte un roşca... Misiunea lor era cu totul alta şi nu consolidarea forţelor unioniste. Mă luau, chiar, peste picior cu ,,naivităţile” mele unioniste...
V.G.: Cu cine aţi încercat să discutați?
I.B. –Am avut discuţii şi cu Matei-Dabija (PFD), şi cu Oleg Serebrean (PSL), şi cu Ion Buga (PRN), şi cu Serafim Urechean (AMN), şi cu Ghimpu (PR), şi cu Anatol Petrencu (AI), şi cu Ion Mereuţă (PURM), cu pesoane aparte, printre care Mihai Cimpoi, Ion Ungureanu, Ion Costaş şi mulţi alţii... La un moment dat credeam că o să-mi reuşească... Îi convinsesem pe cei de la conducerea Partidului Naţional Român (Ion Buga) şi pe cei de la PFD (Matei-Dabija) să fuzioneze şi să constituie Mişcarea pentru Reîntregirea Naţională. Era în anul 2003... Au avut chiar şi o şedinţă comună a Consiliilor Republicane ale celor două partide, luaseră hotărîrea de a fuziona, fixaseră şi data Congresului!... Eu am plecat imediat prin satele raioanelor Cahul şi Cantemir să organizez conferinţele raionale ale filialelor respective ale PNR şi să desemnăm delegaţii la Congresul de fuzionare... Cînd m-am întors, peste vreo săptămînă, m-am dus la Dabija să mai punem ţara la cale, iar el mă anunţă că Congresul s-a... contramandat! Am rămas stupefiat: cine putea să sisteze hotărîrea Consiliilor Republicane ale celor două partide? Nu mi-a dat nici o explicaţie verosimilă, dădea vina ba pe Matei, ba pe Buga, ca pînă la urmă să înţeleg că şi Dabija, şi Matei au primit comanda să se oprească... Aşa a fost zădărnicită încercarea de a coaliza forţele patriotice... Alţii, în genere, nici nu vroiau să audă...
V.G. – Să înţeleg că din această cauză aţi constituit Mişcarea Unionistă din R.Moldova?
I.B. – Exact!
Va urma!
