CALEA GERMANĂ – UNICA SOLUŢIE!

 

  CALEA GERMANĂ – UNICA SOLUŢIE!

                                                                                   Interviu realizat de dna Valentina Găluşcă

Partea a V-a

Valentina Găluşcă: - Dle Bratu, genericul  dialogului nostru este ,,Unirea este un imperativ!”. Alţii spun Re-Unirea, dar are acelaşi sens: necesitatea stringentă a Reîntregirii Ţării şi Poporului Român, aşa cum au procedat şi nemţii, care s-au reunit în graniţele aceluiaşi stat! 
În prima parte a interviului nostru Dvs aţi afirmat că integrarea RM în UE ca ,,stat independent” este, practic, imposibilă. De ce? Care-s argumentele? 
De ce consideraţi că afirmaţiile despre integrarea R.Moldova în UE sunt cea mai mare minciună şi păcăleală pe care o promovează guvernanţii de la Chişinău?

Ilie Bratu: – Am mai vorbit despre asta, şi nu o singură dată. De altfel, astăzi tot mai multă lume începe să realizeze că RM nu are nici o şansă să se integreze în UE de una singură, ca ,,stat independent”, şi că unica soluţie este calea germană, în cazul nostru – revenirea la trupul Ţării, lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop!... Numai naivii mai cred că un stat falimentar la toate capitolele, cum este Republika Molotov-Ribbentrop, are vreo şansă să devină vreodată parte a Uniunii Europene...

V.G.: - De ce?

I.B.: - Păi, uitaţi-vă şi dvs la situaţia în care ne aflăm... 
1) RM nu este în stare să asigure nici minimul de existenţă cetăţenilor săi. Din această cauză emigrează majoritatea tinerilor (şi nu doar); 
2) RM nu-şi controlează întregul său teritoriul şi nici frontierele;
3) RM este, practic, un stat ocupat, deoarece o bună parte a teritoriului său este decupată de la  trupul acesteia şi se află sub controlul armatei de ocupaţie a unui stat agresor, Rusia!
4) Rusia îşi menţine trupele de ocupaţie aici, călcînd în picioare în modul cel mai barbar Independenţa, Suveranitatea şi Integritatea Teritorială a R.Moldova şi sfidând toate normele Dreptului Internaţional, dar şi întreaga comunitate internaţională. 

V.G.: - Alianţa pentru Integrare Europeană promitea…

I.B.: -  Promitea, ce? Că o să ne bage în UE pe uşa din dos? Fără să sufle o vorbă despre necesitatea aderării iniţial la NATO? Dar ştim foarte bine că apartenenţa la NATO este o precondiţie pentru a putea accede în structurile europene, NATO este antecamera Uniunii Europene!

Repet, doar naivii mai cred că un asemenea stat, cum este R. Moldova, are  şanse să devină vreodată parte integrantă a Uniunii Europene... 

V.G.: - Cum adică, am fost induşi în eroare în privinţa integrării europene?!

I.B.: - Fără îdoială! Însă puţini îşi dau seama că şi guvernarea de pe malul Bâcului, aşa zisa AIE, cunoaşte prea bine acest adevăr!  Liderii AIE nici o clipă n-au crezut cu adevărat că acest stat artificial s-ar putea integra de unul singur, ca ,,stat independent”, în UE... A fost (şi mai este ) un joc al celor care au preluat puterea în 2009.

V.G: - Dar şi comuniştii jonglau cu sloganuri despre „integrarea europeană…”

 I.B.: - Adevărat. Şi unii, şi alţii, în mod conştient induc în eroare atât populaţia RM, cât şi întreaga comunitate internaţională, cu scopul de a se menţine cât mai mult la putere pentru a-şi umple buzunarele şi, totodată, pentru a face jocul unor forţe străine, în slujba cărora se află.

V.G.: - Oh! Cum pot ei să mintă în aşa hal poporul?! Un lucru e clar: ceea ce se petrece acum pe scena politică din RM, cu câteva luni înainte de Summit-ul  de la Vilnus, nici într-un caz nu are menirea să contribuie la integrarea RM în UE...

I.B.: - Păi, şi asta face parte din acelaşi joc... Cei care ne ,,conduc”, ştiind foarte bine că RM nu are nici o şansă să semneze la toamnă Acordul de Asociere cu UE, au hotărât să declanşeze acest spectacol de ,,luptă contra corupţiei” pentru a devia subiectul, pentru a induce în societate ideea că, până nu facem curăţenie în RM şi nu eradicăm corupţia, nu putem accede în structurile europene. 

V.G.: - Dar, într-adevăr, cum să intrăm în UE, dacă nu putem face ordine în stat, dacă din cauza mafiei şi corupţiei la cel mai înalt nivel nu se poate realiza nici o reformă serioasă în justiţie sau în sfera economică sau socială?

I.B.: - Da,  un stat atît de corupt ca RM şi în care lipseşte cu desăvîrşire o justiţie corectă şi imparţială, nici nu poate visa la integrarea în UE!... 
Dar, problema e alta: cine să eradicheze corupţia, cine să reformeze justiţia, cine să stîrpească mafia, dacă la conducere sunt cei mai mari mafioţi şi corupţi? Cei care au împărţit Republica în sfere de interese? Oligarhii, care, pe lîngă toate acestea, şi-au subordonat şi toate instituţiile de drept din Republică? Să fim serioşi!...

V.G.: - Şi cum vedeţi Dvs. ieşirea din acest impas?

I.B.: –  Mai subliniez o dată: cei care se fac vinovaţi de actuala stare de lucruri din RM nu au nici dreptul moral, dar nici nu au cum să întreprindă ceva palpabil pt a redresa situaţia: asta ar însemna să-şi taie craca de sub picioare şi să ajungă cu toţii la răcoare...
În concluzie, cei care se află acum la putere, trebuie să plece de bună voie sau să fie siliţi să părăsească fotoliile. Iar în locul lor trebuie să vină forţe noi, de orientare naţional-patriotică, unionistă... 
Şi mă refer, în primul rând, la Parlament. De aici pornesc toate relele. Anume Parlamentul desemnează Prim-ministrul şi împreună formează şi componenţa guvernului …după chipul şi asemănarea lor!

V.G.: - Şi încă ce asemănare! Dar care ar putea fi acele forţe naţional-patriotice despre care vorbiţi, dle Bratu, care să ne dea garanţia că nu vor prelua experienţa hoţilor din structurile mafiotice existente? 
Oamenii nu mai au încredere în nimeni. Mulţi zic că în locul acestor hoţi vor veni alţii, dar tot hoţi vor fi! Oare, în 2009, nu am crezut noi în AIE? Poporul se teme că, în cazul declanşării unor alegeri anticipate, la putere vor reveni iar comuniştii. Ei abia aşteaptă...

I.B.: - Sa nu fim atât de prăpăstioşi! Doar nu credeţi că, în afara partidelor care alcătuiesc actualul Parlament, în societate nu mai există persoane demne să ajungă în fotoliile de deputaţi, persoane care ar exprima cu adevărat interesele acestei populaţii năpăstuite şi ar schimba cursul R. Moldova...  Vă asigur: există! Şi numărul acestora e în continuă creştere! Este altceva că aceste persoane nu sunt organizate într-o veritabilă forţă politică (Partid, Mişcare), cu structuri (filiale, organizaţii primare) în majoritatea localităţilor RM, care le-ar permite să participe la alegeri, mai mult, să le cîştige şi să preia puterea.

V.G.: - Şi, Dvs. credeţi că aceste persoane de orientare naţional-patriotică s-ar putea organiza şi  constitui într-un timp foarte scurt într-un nou Partid (Mişcare) care ar avea ramificaţii în toate satele Republicii şi ar convinge alegătorii să-i aleagă anume pe ei?

I.B.: – Nu cred... Dar procesul trebuie declanşat de urgenţă, cu cât mai repede – cu atît mai bine! Vă spuneam într-un interviu anterior că pentru a constitui un asemenea Partid (Mişcare) sunt necesari trei factori: Liderul, echipa (nucleul) şi banii... Echipa există, sunt foarte multe persoane meritorii care ar vrea să facă parte dintr-o asemenea echipă (nucleu), mai greu e cu identificarea Liderului şi asigurarea finanţării... 

V.G.: - Şi cine ar trebui să identifice acest Lider? 

I.B.: - Cine altcineva dacă nu acea parte a populaţiei de orientare naţional-patriotică, unionistă? În identificarea Liderului trebuie să se implice toţi oamenii de bine: să vină mai mulţi în faţa societăţii şi să pună în dezbatere în spaţiul mediatic mai multe candidaturi.

V.G.: - Un fel de plebiscit? Nu prea cred că va avea efect. Mai degrabă cred că Liderul trebuie să vină singur şi să vorbească în faţa mulţimii, să se impună, în sensul bun al cuvântului...

I.B.: -  Se poate şi autopropune cineva, de ce nu!... Să vină şi să ne convingă că el este persoana demnă să se plasese în fruntea Mişcării pt Reîntregirea Patriei şi Neamului Românesc!
Să nu uităm, însă, că potenţialul Lider, pe lângă toate calităţile necesare, trebuie să asigure şi finanţarea: fie că dispune de bani, fie că are capacitatea şi credibilitatea de a găsi bani. 

V.G.: - Despre ce sumă este vorba, dle Bratu, că văd că mereu aduceţi vorba despre bani?

I.B.: - Da, fără bani nici la WC nu te poţi duce, pasămite să constitui şi să asiguri activitatea unui Partid de o asemenea anvergură... 
De cîţi bani e nevoie, întrebaţi? Am făcut un deviz (foarte modest) de cheltuieli şi pot să vă spun că: - numai la prima etapă , pentru constituirea şi înregistrarea unui asemenea Partid (Mişcări) - sunt necesari minim 25.000 EURO; 
- pentru etapa a doua -  închirierea şi dotarea sediilor filialelor raionale (municipale) cu cele necesare -  80.000 de EURO; 
- pentru etapa a treia -  asigurarea activităţii eficiente a Partidului - circa 50.000 EURO/lună. 
Şi acest lucru trebuie să se facă pe parcursul a 3-4 ani, termen necesar pentru  a crea o stare de spirit unionistă în societate, astfel ca lumea să conştientizeze necesitatea imperioasă a (Re)Unirii cu Patria-mamă România, ca unică soluţie pentru salvgardarea fiinţei naţionale în aceste teritorii şi pentru a ne integra în structurile europene şi euroatlantice. 
Țin să subliniez că aici nu sunt incluse şi cheltuielile necesare într-o campanie electorală...

V.G.: - Dacă aşa stau lucrurile, dle Bratu, nu prea văd eu ca într-un viitor apropiat să apară pe scena politică a Republicii Moldova un asemenea Partid. Iar dacă vom avea alegeri anticipate, nu-i exclus să revină comuniştii la putere...

I.B.: - Poate o să vă surprindă răspunsul meu, dar eu nu văd nici o diferenţă între comunişti şi aşa zişii democraţi care se află la putere în RM al 4-lea an! Poate, doar, că ăştia de azi sunt încă mai hoţi, încă mai corupţi, încă mai mincinoşi... 
Da, avem mai multă libertate de exprimare, avem posibilitatea să ne scărpinăm limbile mai liber, căci de auzit, aşa cum nu ne auzeau comuniştii, aşa nu ne aud nici ,,democraţii” noştri, mai ales că şi ăştia şi-au subordonat toate mijloacele mass-media... Şi foştii, şi actualii, au acelaşi numitor comun, cu toţi sunt antiunionişti, separatişti! Şi unii, şi alţii se străduiesc din răsputeri să perpetueze consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop! Şi unora, şi altora le trebuie ,,ţară”, ca să aibă de unde mulge! Deci, toţi, şi foştii, şi actualii, pot fi calificaţi drept urmaşi ai lui Hitler şi Stalin! 

Au făcut actualii guvernanţi ceva pentru ridicarea nivelului de trai al populaţiei? 

V.G.: - Nu! 

I.B.: - Au deschis aceştia sute de mii de locuri de muncă bine plătite, aşa cum promiseseră, astfel, ca să stopeze exodul populaţiei şi să-i determine şi pe cei plecaţi să revină acasă? 

V.G.: - Nu!

I.B.: - Din contra, şi unora, și altora le convine să plecăm cu toţii de aici şi să le trimitem bani! Anume pe remitenţele celor plecaţi în lumea largă, în cea mai mare măsură, se mai menţine acest stat artificial...

V.G.: - Da! Ăştia de azi, eu aş zice, sunt mai demono-craţi! Deşi, s-ar părea că ăştia nu mai asmuţă poliţia împotriva tinerilor, nu mai organizează atentate la viaţa celor incomozi, aşa cum au procedat comuniştii cu Dvs., nu le mai fură afacerile, dar... totuna, nu avem nici o siguranţă!... Eu nu mă simt ocrotită în acest stat, o spun deschis!

I.B.: - Într-adevăr, nu s-a schimbat nimic, dna Valentina: aşa cum foloseau comuniştii procuratura, CCCEC, fiscul, poliţia, SIS-ul ş.a.m.d. împotriva oponenţilor politici sau rivalilor economici, aşa procedează şi actualii, poate, doar, un pic mai rafinat... 
Iar a fi democrat încă nu înseamnă a fi Patriot! Aici e toată problema! Atât pentru comunişti, cât şi pentru aşa zişii democraţi, ,,ţara lor” şi, corespunzător, patriotismul lor, se termină la Prut...
Pentru mine, personal, ca şi pentru jumătate (nu exagerez) din băştinaşii acestor meleaguri, Patria este ROMÂNIA în frontierele sale fireşti de până la ocupaţia sovietică din 1940! 

Să fie clar: a fi Patriot în Republica Moldova înseamnă a fi UNIONIST! 

Din păcate, nici actualii guvernanţi nu se numără printre aceştia...

V.G.: - Cu toate acestea, eu, una, nu mi-aş dori să revină comuniştii: ăştia chiar că o să ne ducă rapid în ghearele ursului de la răsărit..

I.B.: - Fiţi convinsă că şi ăştia, în realitate, au aceeaşi orientare, doar că sunt mai farisei... Exemplific:
- cei care îl consideră pe Putin drept idolul lor; 
- cei care îi sărută mâna patriarhului KGB-ist Kiril, asistă la slujbele lui şi-i mai conferă şi Ordenul Republicii; 
- cei care consideră Rusia ocupantă ca ,,partener strategic”, iar România, în viziunea lor, e un oarecare ,,stat vecin”; 
- cei care nu recunosc identitatea nostră românească şi nu ştiu cum se numeşte limba lor maternă;
- cei care consideră că în 1940 am fost eliberaţi, şi nu ocupaţi;
- cei care la fiecare 9 mai depun flori la cimitirul ocupanţilor sovietici şi aduc omagii ,,eliberatorilor patriei” în timp ce mormintele ostaşilor români, adevăraţii eliberatori, zac în paragină;
- cei care-i aduc omagii satrapului şi kilerului fiinţei naţionale, Ivan Bodiul; 
- cei care în vâltoarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 au dat foc Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova; 
- cei care tolerează invazia limbii ruse în spaţiul mediatic al R. Moldova şi o acceptă chiar şi în Parlament (eu nu cunosc vreo altă ţară din lume, unde să se mai întâmple aşa ceva!...); 
- cei care se fac că nu văd că ultima noastră avuţie care ne-a mai rămas, pământurile strămoşeşti, ajung în mâinile ruşilor la un preţ de nimic... -
nu pot fi suspectaţi de orientare naţională şi proeuropeană. 

Şi foştii, şi actualii, slujesc unor interese străine şi fac tot posibilul ca în aceste teritorii să se stingă fiinţa naţională românească. Şi unii, şi alţii se fac vinovaţi de uzurparea puterii de Stat pe o parte din teritoriul naţional românesc! Şi unii, şi alţii se fac vinovaţi de înaltă trădare de Ţară şi Neam! Locul ăstora nu este la conducere, ci în minele de uraniu!...

V.G.: - Vorbiţi foarte dur... Dar este adevărat ce spuneţi! Cel mai trist este că, în eventualitatea unor alegeri anticipate sau la  termen, noi, cei care ne vedem viitorul doar în componenţa României, nu avem cu cine vota... 

I.B.: - Aşa este!... În societate, indiferent de numărul de partide existente, avem trei categorii de partide şi, corespunzător, de alegători: 
1) cei orientaţi spre Moscova; 
2) Independentiştii, stataliştii; 
3) Unioniştii, numărul cărora creşte pe an ce trece. 
Şi dacă primele două categorii de alegători au o sumedenie de partide şi partiduţe care să-i reprezinte, cea de-a treia, unioniştii, nu au nici un partid serios care i-ar reprezenta şi pt care, eventual, şi-ar da votul!  
Un asemenea Partid (Mişcare) trebuie creat de urgenţă!

V.G.: - Şi cine să-l creeze, dle Bratu, dacă nu se găseşte un Lider şi nici nu sare nimeni cu banul?

I.B.: - Mi-e greu să răspund la această întrebare, dar există o cale mai simplă şi mai rapidă, după cum vă spuneam în unul din interviurile anterioare, şi care nu necesită mulţi bani: fuzionarea PL, PNL şi PNR (poate şi PAD, şi PDA...) şi constituirea unei singure Mişcări (Partid) pentru Reîntregirea Naţională! 
Repet, proiectele de Statut şi Program sunt elaborate şi date publicităţii mai bine de doi ani în urmă. Iar Liderul, în asemenea caz, s-ar găsi mai uşor; evident, nici Ghimpu, nici Pavlicenco nu pot pretinde la această calitate... 
Liderul trebuie să fie o persoană meritorie şi bine cunoscută în societate, cineva din noua generaţie, cu priză în rîndul tineretului şi intelectualităţii.
Acesta ar putea fi dl Dorin Chirtoacă, după cum am mai spus, cu condiţia ca acesta să îmbrăţişeze fără rezerve opţiunea unionistă ca singură soluţie de ieşite din situaţia catastrofală în care se află Republica Moldova şi populaţia acesteia. 
Dl Chirtoacă trebuie să înţeleagă un lucru: nu integrarea RM în UE şi apoi Reunificarea Ţării, aşa cum crede el în prezent, ci tocmai invers, (Re)Unirea cu Patria-mamă România ca unică soluţie ca şi aceste teritorii româneşti să devină parte a UE (varianta germană).

V.G.: - Credeţi că liderii partidelor pe care le-aţi menţionat sunt dispuşi să fuzioneze şi să-şi piardă fotoliile? Dar dl Chirtoacă, ar accepta el această responsabilă povară?

I.B.: - E ceva de lucru aici... O Hotărâre de acest gen o poate lua doar Congresul, deci, trebuie convocate Congresele Extraordinare ale partidelor menţionate. 
În cadrul acestor Congrese urmează să fie încuviinţate proiectele de Statut și de Program sau principiile, care vor sta la baza acestora, dacă cele propuse nu-i aranjează, şi să fie desemnaţi delegaţii la Congresul de Fuzionare. 
După Congres noua formaţiune urmează să fie înregistrată la MJ, după care urmează fuzionarea structurilor în teritoriu, cu toate formalităţile de rigoare. Tot acest proces se poate finaliza în doar trei - patru luni de zile! Asta ar fi soluţia cea mai înţeleaptă! 
Întrebarea mea este: cine să-i convingă pe Ghimpu, dna Pavlicenco, dl Chirtoacă...? Eu – nici într-un caz!

V.G.: - Ar fi extraordinar dacă s-ar uni toţi într-un front comun! Eu visez să renască acel Front Popular, poate, cu o altă denumire,  care ne unea pe toţi… Sper că această sugestie de a se uni să ajungă şi la urechile celor vizaţi şi să ne spună public dacă o acceptă! Tăcerea lor ar însemna că ei o ignoră şi n-au de gând să fuzioneze şi să se constituie într-o singură formaţiune declarat unionistă... Ce facem în acest caz? 

I.B.: - Nu vreau să anticipez, să le dăm un pic de răgaz, poate-i luminează Dumnezeu!

V.G.: - Mulţi cred că obţinerea cetăţeniei române de căt mai mulţi basarabeni ar duce automat la reunirea cu România... Dar am înţeles că Dvs. sunteţi de altă părere. Puteţi să ne explicaţi de ce?

I.B.: - Iată raţionamentele mele... Nu este nici un secret că circa 80% dintre cei care vor cetăţenia română o vor într-un singur scop: să profite de paşaportul românesc ca să plece cât mai departe din ,,raiul moldovenesc”. Astfel, acordarea cetăţeniei române unui număr însemnat de cetăţeni ai RM va duce, fără îndoială, la accelerarea procesului de depopulare a acestor teritorii de Români! 
Subliniez, de Români, fiindcă ruşii nu pleacă! Ei sunt încurajaţi şi sprijiniţi de Rusia să rămână aici, ba mai vin şi alţii! Şi nu-i departe ziua, când aceştia vor deveni majoritari în aceste teritorii! Iar asta înseamnă că teritoriile româneşti dintre Prut şi Nistru au toate şansele să devină în viitorul foarte apropiat o gubernie rusească... 
Şi acest lucru se va produce pe cale democratică, cu votul ,,cetăţenilor RM”, fiindcă cei plecaţi, conaţionali de-ai noştri, practic, sunt scoşi din joc. Aceştia nu mai participă la alegeri, în schimb ruşii, cărora noi le-am acordat cetăţenia RM cu atâta generozitate, participă foarte organizat şi în număr mare! 
Este cunoscut faptul că aceştia privesc doar spre Moscova şi nu este greu să ne dăm seama pe cine vor vota şi care va fi vectorul politic al RM în urma acestor alegeri! Şi n-ar trebui să-şi facă nimeni iluzii că va reuşi cineva să-i convingă şi să-i determine pe cei plecaţi să vină la urnele de vot, mai ales că aceştia trebuie să se deplaseze la sute de km pentru a vota... Aşa se face că la ultimele alegeri parlamentare din cei circa 1.3 mln de conaţionali plecaţi peste hotare, au participat la vot doar vreo 50.000. Asta înseamnă doar 4% din numărul celor plecaţi, un număr absolut nesemnificativ, în timp ce ceilalţi, peste 1,2 mln, nu s-au prezentat. N-am nici un motiv să cred că la următoarele alegeri numărul acestora va creşte semnificativ... Eu consider că cea mai rezonabilă cale de a ne recăpăta cetăţenia română este Reunirea cu Patria-mamă! În acest fel toţi cetăţenii Republicii Moldova devin automat cetăţeni ai României, dar cu teritorii cu tot, şi nu în afara lor, aşa cum îşi doresc alde dabija şi Pavlicenco... 

Noi în 1940 nu ne-am pierdut doar cetăţenia! Nouă, în acel an de restrişte, ni s-a furat Ţara! Iar pierderea cetăţeniei a fost doar una dintre consecinţe! Iată de ce noi, românii din stânga Prutului, avem datoria să facem tot posibilul ca să ne recăpătăm mai întâi Ţara, iar problema cetăţeniei se va rezolva de la sine în doar câteva luni! 

V.G.: - Bine ar fi ca toţi cei cu inimă română să se adune împreună, aşa cum propuneţi Dvs., în cadrul unei singure Mişcări, formând un Front comun pentru Reîntregirea Patriei şi, cu forţe reînnoite, în mod organizat, în scurt timp, să-i convingem şi pe ceilalţi concetăţeni de-ai noştri de necesitatea imperioasă a Re-Unirii cu Patria-mamă România! 

I.B.: - Este la fel de important, dacă nu chiar mai important, ca şi în România forţele naţional-patriotice să-şi strângă rândurile şi să se constituie într-o Alianţă Naţională, să creeze structuri în toate localităţile României şi să promoveze obiectivul de Reîntregire a Ţării şi Neamului Românesc cu multă hotărâre. 
Repet, cheia Reunificării Ţării se află la Bucureşti, procesul de lichidare a consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop va fi declanşat doar din momentul când aceste forţe naţional-patriotice vor prelua puterea la Bucureşti. De la actuala clasă politică de pe malul Dâmboviţei nu mă aştept la aşa ceva... Iar noi, cei din stânga Prutului, trebuie să ne facem datoria aici, căci avem mult de lucru!...

V.G.: - Vă mulţumesc, dle Bratu pentru acest mare şi extrem de important interviu. Vă urez multă sănătate şi putere de muncă în slujba Idealului naţional pentru care aţi luptat o viaţă! Dumnezeu să vă ocrotească!

I.B.: - Mulţumesc mult şi să-i lumineze Dumnezeu pe toţi Patrioţii Români, astfel, ca aceştia să-şi strângă rândurile şi cu forţe comune să lichidăm cât încă nu-i prea târziu frontiera strâmbă dintre fraţi!

V.G.: - Doamne ajută!

                    22 februarie 2013. 

Dabija - o mare jigodie! Istoria unei fotografii.

Istoria unei fotografii

Dabija tot flutură cu orice ocazie şi tirajează o fotografie, în care suntem surprinşi eu şi dl Mihai Conţiu de la Moldova Suverană, ca dovadă că eu aş colabora cu aceasta. 
Mă văd obligat să fac lumină asupra acestei fotografii, deşi am mai făcut-o şi cu alte ocazii (la Curtea de Apel, spre ehemplu...). 
Mă aflam pe coridorul Judecătoriei Centru, Chişinău, înainte de a intra în sala de judecată a judecătoarei Mazur Nadejda, care examina acţiunea lui dabija (Ciobanu) împotriva mea, a ziarului „MS”, a asociaţiei „Hyde Park” şi a unui oarecare Octavian Cătană... Dl-tov dabija şi-a trimis fotograful său, dl Victor Lavric, care, executînd comanda stăpînului, ne-a făcut, pe furiş,  această poză în momentul cînd noi stătem de vorbă, înainte de şedinţa de judecată, după care a şi publicat-o în ziarul său „LA” la 27 decembrie 2007 cu genericul: „Oare ce mai pun la cale aceştia doi?…”, vrînd, astfel, să inducă cititorilor, întregii populaţii din R.Moldova şi nu numai, ideea că eu aş colabora cu „MS” şi, în speţă, cu dl Conţiu şi că, împreună, am conspira împotriva domniei sale... Menţionez, că pe dl Conţiu l-am văzut pentru prima dată anume la acest proces, n-am colaborat şi nu colaborez sub nici o formă cu dlui sau cu „MS”. 

Este semnificativ şi titlul articolului care însoţeşte această făcătură: Ilie Bratu a mai pierdut un proces!, de unde cititorul trebuie să înţeleagă că am avut mai multe procese cu dlui şi pe care le-aş fi pierdut... În realitate ăsta era primul proces în care dabija m-a implicat absolut fără nici un temei, în baza articolului ,,Naţionalism fără patriotism” publicat în ,,MS” şi semnat de Octavian Cătană, în care autorul îmi atribuia nişte afirmaţii. În timpul procesului acest Octavian Cătană n-a fost de găsit, din care cauză a şi fost scos din dosar. Culmea, deşi autorul articolului cu pricina nu exista, fusese exclus din proces, spusele lui, acolo unde mă citează pe mine, au servit ca temei judecătoarei menţionate mai sus ca să emită o ,,hotărîre” în care i se ,,făcea dreptate” reclamantului şi eu trebuia să-i achit ,,părţii vătămate” 1.000 lei. Evident, eu nu m-am împăcat cu o asemenea măgărie şi am făcut recurs la Curtea de Apel, Chişinău. Instanţa superioară a anulat Hotărîrea primei instanţe în partea care se referea la mine şi m-a exclus din proces, menţionînd că am fost întrodus în acest dosar absolut ilegal!
Fapt, despre care, trişorul dabija ,,uită” să spună... 
Mare jigodie, acest dabija...

   20 februarie 2013 
                                                                                                               Ilie Bratu

Un colaborator al LA despre Nicolae Dabija

 Prolog

Deşi au trecut mai bine de 6 ani, autorul şi acum are teamă de individul pe nume nicolae dabija (ciobanu), numindu-l ,,mare ticălos"... A acceptat să-i public articolul numai cu condiţia că n-o să-i divulg numele. Îi respect dorinţa şi vă asigur, stimaţi cititori, că autorul este o persoană reală şi că articolul este autentic.  

ALTE  REFLECŢII  ASUPRA  UNEI  “POLEMICI”

N.Dabija publică în ziarul său articole în care îşi zice mare patriot român, semnîndu-le cu nume inventate

După apariţia articolului “Reflecţii asupra unei “polemici” (”Jurnal de Chişinău” din  24 octombrie 2006), în care autorul, dl Ion Mămăligă, vicepreşedintele Mişcării Unioniste, a demonstrat prin argumente  că numele autoproclamatului patriot  N. Dabija nu-l găsim nici în prima Mişcare Democratică pentru Susţinerea Restructurării, formată în iunie 1988, şi nici în prima scrisoare colectivă adresată Comisiei Interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem din RSSM pentru Studierea Istoriei şi Problemelor Dezvoltării Limbii Moldoveneşti, semnată de 66 de oameni de cultură şi artă, inclusiv 19 scriitori, care cereau ca limba republicii să devină limbă de stat şi să se revină la grafia latină, mai mulţi tineri m-au rugat să reproduc lista acelor literaţi care au avut îndrăzneala în anii regimului sovietic, acum 18 ani, să-şi pună semnătura sub acea petiţie. Iată numele lor: Valeriu Babansky, Vasile Badiu, Vladimir Beşleagă, Alexandru Brodschi, Ion Ciocanu, Alexandru Cozmescu, Nicolae Esinencu, Ion Hadîrcă, Bogdan Istru, Leonida Lari, Emil Loteanu, Gheorghe Malarciuc, Dumitru Matcovschi, Valentin Mîndîcanu, Serafim Saka, Andrei Strîmbeanu, Arcadie Suceveanu, Vasile Vasilache, Vlad Zbîrciog. Subliniez că anume aceştia au dat semnalul luptei  pentru  limba de stat şi alfabetul latin, contribuind ca din toate satele  şi oraşele republicii să fie expediate la Chişinău mii de scrisori cu sute de semnături întru susţinerea  revendicărilor menţionate. Anume aceşti scriitori (cinci dintre ei  au plecat deja  în lumea celor drepţi) merită pe de-a-ntregul să declare azi că au fost printre iniţiatorii mişcării noastre naţionale.
Nicolae Dabija nu putea să fie în acei ani un adept al mişcării naţionale din simplul motiv că, avînd o prestaţie activă  de comunist înflăcărat în societate,  nu vroia să se pună în poară cu cei de sus, deoarece  era înaintat la Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pe anul 1988 în domeniul literaturii şi artei. Şi ştia bine că o să-l primească, dacă nu-şi va păta  biografia  pe care o avea atunci: membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (la ultimul Congres al scriitorilor din perioada sovietică el n-a aruncat biletul de partid, cum o făcuse alţi scriitori şi cum s-a lăudat în gazeta sa că a procedat astfel chiar in faţa lui S. Grossu), era membru al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Comisiei privind tineretul de creaţie de pe lîngă Comitetul Central al Comsomolului din Moldova, membru al Comitetului raional de partid Frunze al oraşului Chişinău, Laureat al Premiului Comsomolului din  RSS Moldovenească, redactor-şef al săptămînalului “Literatura şi Arta”, unde, conform  documentelor de arhivă, a fost numit prin hotărîrea Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei din aprilie 1986 şi a Plenarei Uniunii Scriitorilor din luna mai  acelaşi an. În martie 1989 a devenit deputat al poporului din URSS. În acea perioadă, ca să deţii atîtea  funcţii de răspundere şi să te bucuri de un asemenea avantaj nomenclaturist, trebuia să ai mare protecţie în vîrful piramidei. Aici apare o întrebare pe cît de logică, pe atît  de interesantă: credeţi oare că un naţionalist (cum se  afişează N.Dabija că a fost în anii studenţiei)  putea să fie primit în partid, să aibă atîtea favoruri şi să ocupe atîtea funcţii urcîndu-se pe scara ierarhiei comuniste? Niciodată! Unui naţionalist  (dacă nu era de  acord să colaboreze cu KGB-ul şi să-şi toarne  colegii şi prietenii) i se punea pentru totdeauna pecetea pe frunte: era persecutat la tot pasul, nu mai era avansat în serviciu,  putea chiar să rămînă pe drumuri etc.
De fiece dată, cînd i se spune adevărul în ochi despre poziţia sa ideologică greşită şi dăunătoare sau despre fraudele şi fărădelegile pe care le-a comis în ultimii ani, N.Dabija recurge la un procedeu  pe care-l foloseau comuniştii din perioada sovietică: în loc să-l combată pe oponent prin exemple concrete şi să spună unde are sau nu are acela dreptate, el  atacă persoana care l-a criticat, insultîndu-l pe semnatar cu cele mai murdare cuvinte pentru a-i astupa gura, de parcă un om simplu nu are drept să-i spună adevărul în faţă. Dacă nu se poate agăţa de autor, îl ameninţă pe acesta că-l va da în judecată (deşi nu are pentru ce), învinuindu-l totodată pe directorul publicaţiei în care a apărut materialul în cauză, încercînd să-i interzică  şi acestuia de a mai publica asemenea materiale. După cum vedem, N.Dabija se crede că ar fi un om incriticabil. Tocmai aşa a reacţionat dînsul la materialul din “Jurnal de Chişinău” al dlui Ion Mămăligă, în care autorul a demonstrat că  publică materiale  cu semnături inventate. Este vorba de articolul “Ce se întîmplă acolo la dumneavoastră”, scris de Dabija, în apărarea sa, apărut în “LA” din 28 septembrie curent sub semnătura numelui fals Eugen Bulat. Despre această faptă nedemnă a sa a fost vorba şi la  adunarea cetăţenilor din 29 octombrie a.c., organizată de dl Ilie Bratu, preşedintele  Mişcării Unioniste din Moldova, adunare la care, după ce au vorbit toţi doritorii  şi după ce a fost adoptată rezoluţia respectivă,  i s-a oferit cuvîntul (în ordine de replică) şi lui Nicolae Dabija. Acesta, in loc să răspundă la critica ce i s-a adus, a încercat să îndruge o alegorie (lupul la stînă), crezînd că cei prezenţi  nu-l  vor susţine pe Ilie Bratu. Dar intenţia sa provocatoare n-a luat foc, încît, în prezenţa participanţilor la adunare, Dabija a fost nevoit să cedeze şi să-i întindă mîna lui Ilie Bratu. După un  asemenea moment de împăcare şi bună înţelegere, Ilie Bratu a avut ingeniozitatea să i se adreseze lui Dabija cu următoarele cuvinte: eu sunt de acord să ne împăcăm cu condiţia că dumneata, domnule Dabija, vei publica  în numărul de joi al “Literaturii şi Arta” Rezoluţia care a fost aici adoptată  şi vei aduce la următoarea adunare preconizată pentru 3 decembrie a.c. cei 140 de mii de membri despre care ai spus azi că îi ai în Forul Democrat al Românilor din Moldova. Prima condiţie N.Dabija a realizat-o cu scîrţ dar şi cu răutate: şi-a reprodus în ziarul său alegoria  (ca să nu zicem logoreea)  ţintită împotriva lui Ilie Bratu, publicînd doar cîteva rînduri din rezoluţia în cauză. Cît priveşte cea de a doua condiţie, vom  vedea cîţi membri va aduce la adunarea cetăţenilor din 3 decembrie. Credem că niciunul sau foarte puţini. Pentru că n-are de unde-i lua. Or, în imaginaţia lui Dabija, numărul membrilor creşte zilnic cu zecile de mii. Doar pe hîrtie.  În realitate însă el nu are mai mult de o sută de membri la Chişinău, care nu sunt altcineva dect autorii pe care-i publică în paginile “Literaturii şi Arta”, precum şi prietenii, cumetrii şi alte rude ale sale. 
Împăcarea lui N. Dabija cu preşedintele Mişcării Unioniste din timpul adunării a fost un gest formal, deoarece chiar în următorul număr al “LA” (din 9 noiembrie 2006) Ilie Bratu a fost din nou atacat  într-un articol semnat de Ion Bajureanu, în care  Dabija recurge la  o altă manieră stalinistă. Oamenii mai în vîrstă ţin minte versurile lui V.Maiakovski care figurau în toate manualele şcolare din perioada sovietică: “Cînd spunem Lenin, subînţelegem partidul, cînd spunem partidul, subînţelegem Lenin”. Cu alte cuvinte, Lenin şi partidul erau considerate una şi aceeaşi. În materialul lui Ion Bajureanu, citat mai sus, N. Dabija este numit marele nostru patriot român, acesta fiind sincronizat cu Forul Democrat al Românilor: dacă îl critici pe Dabija, îi insulţi pe cei 140 de mii de membri ai Forului, ne dă de înţeles anonimul autor, pentru că un asemenea nume nu există în realitate: articolul, în care  N.Dabija figurează ca mare patriot român, este scris în redacţie. Vedeţi cît de uşor devii patriot, dacă ai ziar, în care poţi  scrie orice. Şi ca să nu dea de bănuit că numele lui Ion Bajureanu este fals, Dabija mai inventează un nume – Parascovia, însoţind articolul în cauză cu următorul post-scriptum: “Noi, familia Ion Bajureanu şi Parascovia Bajureanu aderăm cu trup şi suflet la Forul Democrat al Românilor”. Deci iată cum “creşte” (cu trupuri şi suflete false) numărul aderenţilor la For. Să ştiţi că peste cîteva zile vom avea deacum 150 de mii! Adresîndu-ne către Secţia de informaţii şi adrese a Întreprinderii de Stat “Registru” pentru a afla dacă în municipiul Chişinău există familia Ion şi Parascovia Bajureanu, am primit  un răspuns negativ.                   
În articolul menţionat din “Jurnal de Chişinău” autorul scria că Dabija se laudă precum că “LA”, doar datorită protestelor organizate de dînsul şi a articolelor sale demascatoare,  a atins pe timpuri un tiraj de 260 de mii de abonaţi. Un cetăţean mi-a telefonat afirmînd că aceasta e o minciună pe care  Dabija o repetă mereu şi pretutindeni: “Literatura şi Arta” a avut în acei ani un tiraj mare, dar acesta n-a atins niciodată cifra de 260 de mii de abonaţi, propunîndu-mi să răsfoiesc încă o dată arhiva săptămînalului, în care, pe ultima pagină în partea de jos, este indicat tirajul. Ceea ce am şi făcut. În consecinţă am constatat că tirajul  acestei publicaţii a crescut vertiginos în anul 1988 şi pe parcursul anului 1989, în perioada luptei pentru statalitatea limbii materne şi revenirea la grafia latină. Însă meritul nu este al lui Dabija, deoarece (după cum am arătat mai sus),  deţinînd în acei ani priorităţi ale nomenclaturii comuniste, dînsului nu-i ardea să se pună în poară cu cei de sus. Cum putea el să protesteze sau să publice articole demascatoare îndreptate împotriva conducerii, cînd  S.Grossu, prim-secretar al CC al PC al Moldovei, şi I.Calin, preşedinte al Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti, urmau să semneze hotărărea cu privire la conferirea Premiilor de stat pentru anul 1988, la care era propus N.Dabija? . Articolele în apărarea limbii de stat şi grafiei latine, precum şi alte multe materiale ce abordau probleme de stringentă actualitate (profitînd de absenţa redactorului-şef, care se afla cu lunile ba la odihnă la sanatoriu, ba în deplasare, apoi la Moscova ca deputat etc.) le scriau colaboratorii săptămînalului, precum  şi alţi oameni de litere şi artă din afara redacţiei, făcînd ca gazeta, prin materialele sale bătăioase, la zi, pline de durere, să aibă o autoritate tot mai mare. Dacă la sfîrşitul anului 1988 se abonaseră pentru anul următor 58000 de oameni, în luna decembrie 1989 tirajul ajunsese la cifra de 107640 unităţi, pentru ca în anul următor  să atingă recordul de  186760 de exemplare, dar nicidecum 260000, cifră cu care Dabija induce lumea în eroare pentru a arăta că el avea atunci cel mai mare tiraj în Europa. 
Din cele expuse mai sus rezultă încă un neadevăr prezentat de N.Dabija în gazeta sa. La 15 aprilie  2004  el  scrie următoarele: “am fost prezent joie de joie de-a lungul a peste 15 ani  cu editoriale în “L.A.” care să vă facă mai demni, mai buni, mai informaţi, mai curajoşi”. Dacă e să facem puţină aritmetică, iese că începînd cu anul 1989  N.Dabija avea în fiecare număr editoriale  care ne chemau să fim, pe lîngă toate celelalte,  mai  curajoşi.  După cum am demonstrat mai sus, pe parcursul anului 1989 (de altfel, ca şi pînă atunci) N. Dabija, nu avea (joie de joie) editoriale pe prima pagină, acestea fiind semnate, după cum am arătat în articolul trecut, de către colaboratorii săptămînalului sau autorii din afara redacţiei. Dabija a început-o cu articolele  sale (care aveau menirea să ne facă, cum zice el, mai curajoşi) mai tîrziu,  adică atunci cînd poporul (fără ajutorul domniei sale) îşi  manifestase deja curajul pentru a obţine limba de stat, grafia latină, suveranitatea şi independenţa. N.Dabija a  îndesit-o cu materialele sale  pe prima pagină abia  prin anul 1993, pentru ca după aceea  să le adauge genericul “Vai de capul nostru”, care, după cum menţiona pe bună dreptate Constantin Tănase în “Timpul”, în loc să-l mobilizeze pe cititor, l-a decepţionat şi mai mult, acesta din urmă  zicînd: dacă-i vai de capul vostru şi nu sunteţi în stare să  faceţi ordine în ţară,  să avem nişte salarii şi pensii  normale, pe care să le primim la timp, de ce să ne mai abonăm la ziarul vostru? Această concluzie am tras-o  pe baza unui fapt real: după ce N.Dabija a inceput să apară, joie de joie, cu editoralele  “Vai de capul nostru”, tirajul gazetei a început să scadă de la 186760 (care era  în 1990) pînă la 12125 (în 1999). Să ne fie cu bănat, dar nu  credem în corectitudinea ultimei cifre.  Ştiţi de ce? Pentru că  pînă în anul 1993-1994 unele ziare, inclusiv  “Literatura şi Arta”, au fost subvenţionate de  Guvern, situaţie în care cifra tirajelor de pe ultima pagină a gazetei era corectă. După  aceea însă,  publicaţiile, inclusiv “Literatura şi Arta”,  s-au transformat în SRL-uri, existînd din banii primiţi din partea abonaţilor şi sponsorilor. În scopul de a obţine mai multe finanţe, unii   redactori-şefi au început să indice  în caseta gazetei  un tiraj mult mai mare decît cel real. Aşa a procedat  şi N.Dabija, scriind pe ultima pagină a fiecărui număr precum că tirajul săptămînalului este de 19620 exemplare. La sfîrşitul anului 2005 sponsorii din România au trimis o scrisoare Tipografiei “Prag-3” din Chişinău interesîndu-se în cîte exemplare se tipăreşte “LA”.  Dovedindu-se a fi nişte oameni oneşti şi necorupţi, tipografii n-au ascuns adevărul comunicîndu-le celor de peste Prut că tirajul real al “Literaturii şi Arta” este de  patru ori mai mic decît cel arătat în gazetă. Pentru aceasta N.Dabija i-a “pedepsit” pe cei de la “Prag-3” prin faptul că nu-şi mai tipăreşte gazeta sa acolo, mutîndu-se la Editura “Universul”.  Nu se ştie ce zic acum sponsorii de la Bucureşti. Însă, pentru a nu da în bară, Dabija nu-şi mai indică tirajul. De ce? Pentru a nu  se face de râs în faţa lumii şi a cititorilor săi. Or,  în prezent  săptămînalul a rămas cu doar circa două mii de abonaţi plus tot atîtea exemplare  vîndute în chioşcurile din Chişinău şi din alte oraşe şi centre raionale  ale republicii... 
          Acestea sunt doar cîteva epizoade care indică “onestitatea”, “patriotismul” lui N.Dabija şi marea sa “grijă” ce o poartă faţă de “Literatura şi Arta” pe care, dintr-o publicaţie a Uniunii Scriitorilor, cum era odinioară, a transformat-o într-o ocină personală cu ajutorul căreia, folosind diverse tertipuri, a devenit şi se mai menţine ca martir şi mare patriot român, răzbunîndu-se pe toţi cei care îi spun adevărul în faţă. Dacă va fi cazul, voi mai reveni.                                                                                        
                      
   14 noiembrie 2006
                                             Un colaborator al publicaţiei ,,Literatura şi Arta”

  

Ion Mămăligă despre Nicolae Dabija

Reflecţii asupra unei “polemici...”

După apariţia în “Jurnal” a interviului cu Ilie Bratu, aşteptam începutul unei polemici între intelectuali despre destinul şi viitorul nostru în cazul revenirii la trupul Ţării şi invers. Aşteptam ca dl. Dabija să mărturisească despre păcatele invocate de Bratu sau să demonstreze că cele afirmate de Bratu nu corespund adevărului. N-am fi atât de exigenţi şi nu am avea pretenţii exagerate faţă de un muritor de rând, dacă acesta nu s-ar bate cu pumnul în piept zicându-şi “stâlpul românismului în Basarabia, care a făcut enorm pentru cauză...” Sunt cuvinte luate din pretinsa scrisoare inserată în “LA” pag.2 din 28 septembrie 2006 (în acelaşi număr cu articolul de fond intitulat scurt pe doi: “Ilie Bratu: un provocator”), semnată chipurile de Eugen Bulat din oraşul Bacău, care ar fi participat la Congresul Refugiaţilor din Basarabia, desfăşurat la Bacău în zilele de 26-27 august 2006. Numai că în faxul pe care l-am primit chiar de la preşedintele Asociaţiei Refugiaţilor, a doua zi după publicarea “scrisorii” în “LA”, se menţionează că o persoană pe nume Eugen Bulat nu a participat la Congres şi nici nu figurează în listele membrilor Asociaţiei. Cine este, deci, autorul “scrisorii”. Cunoaşteţi stilul? “Scrisoarea” se încheie cu cuvintele: “Vai de Basarabia noastră”. Textul apare în pagină alături de o altă scrisoare, semnată de Ion Fiodorov – un nume real, verificat – este o rudă a lui Dabija.  Volens nolens îţi apar în faţă mari semne de întrebare: Cine trişează? De ce şi de când?
De altfel, procedeul acesta îl întâlnim şi la un alt coleg de-a lui Dabija, Mihai Morăraş, care în numărul  următor al “LA” din 5 octombrie îl “citează”, chipurile, pe Bratu: “... Consiliul Director trebuie să ia o decizie de aderare (fiţi atenţi) necondiţionată (!) la MURM...”. În primul rând, condiţia era pusă nu de Bratu, ci de membrii Mişcării. În al doilea  rând, este vorba nu de Mişcărea Unionistă, ci de MSIB (Mişcărea pentru susţinerea iniţiativei Băsescu). Subsemnatul am dat personal citire acestor condiţii de la tribună. Ar părea un fleac, o simpla abreviatură. Or, este absolut normal ca să fii ales preşedinte al unei Mişcări trebuie mai intii să fii membru al acesteia, iar Forul nu avea la moment o decizie de aderare  la Comitet (Miscare)a organului de conducere .
Ca să pară mai credibil şi să întărâte lumea împotriva adversarului, Dabija scrie: “Disensiunile au apărut chiar atunci, la prima şedinţă a Comitetului Cetăţenesc, Bratu afirmând, plin de patriotism: Ceea ce a spus Băsescu e o aberaţie”. De fapt, Bratu a spus că interpretarea pe care o face Dabija la Declaraţia Băsescu e o aberaţie. Apoi, Dabija se întreabă ca si cum mirat dacă acţiunile lui Bratu “nu ar fi dirijate din umbră de către primul ministru al Guvernului Vasile Tarlev, al cărui consilier principal e chiar sora lui Ilie Bratu”. De ce nu-i dă şi numele? Pentru că în acest caz poţi uşor verifica lucrurile. Dar adevărul este că premierul in genere nu are consilier principal, iar în lista consilierilor nu figurează nici o femeie.
“În 1988 ..., scrie Dabija în P.S., pag.1, anume eu am propus ... ca limba română (moldovenească) să fie unica limbă de stat în R.M”. Iată ce scrie de fapt referitor la această problemă N. Dabija într-un articol apărut la începutul anului 1989: “Ce înseamnă a declara statalitatea limbii moldoveneşti? ... Declararea limbii moldoveneşti limbă de stat pe teritoriul RSS Moldoveneşti ar însemna doar egalarea ei în drepturi cu limba rusă”. Nu este vorba aici de două limbi de stat? În timp ce tot atunci chiar şi Ion Druţă, considerat de mulţi drept filorus, spunea: “Proclamarea ambelor limbi drept egale de stat înseamnă na-ţi-o bună, că ţi-am dres-o”. “În toată această perioadă, – se laudă Dabija în materialul inserat la rubrica “La Est de Vest” din 28 septembrie, – noi am protestat, am muncit, am scris articole demascatoare, cărţi necesare, am învăţat să nu cedăm, am ajutat lumea să reziste ...”. Şi tot aici aminteşte că “LA” a atins un tiraj de 260 de mii de abonaţi, “adunând în acel an în jur de jumătate de milion de semnături în favoarea limbii române şi a alfabetului latin”. S-o luăm încetişor. Cine ştie cum s-a format în iunie 1988 prima Mişcare Democratică pentru Susţinerea Restructurării, cunoaşte că Dabija nu figura printre lideri. Apoi, la 17 septembrie 1988 gazeta “Învăţământul Public” tipăreşte o scrisoare deschisă adresată Comisiei interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti, ai cărei semnatari cer ca limba republicii să devină limba de stat şi să se revină la grafia latină. Anume acest apel a făcut ca din toate satele şi oraşele republicii să sosească la Chişinău mii de scrisori cu sute de semnături întru susţinerea revendicărilor din Apel. Scrisoarea a fost semnată de 66 de persoane – oameni de cultură şi artă, savanţi, ziarişti, care nu s-au temut să dea semnalul luptei pentru limbă şi alfabet. Printre ei figurează şi 19 scriitori. Ridicaţi colecţia şi vedeţi! Numele lui Dabija lipseşte.
La 22 septembrie scrisoarea a fost reprodusă în “LA”. Nici aici nu apare numele lui Dabija. Mai mult, după o săptămână, “LA” publică o altă scrisoare către aceeaşi Comisie semnată de alte 138 de personalităţi, printre care şi angajaţii săptămânalului “LA”. Dar nici de data aceasta numele său nu apare, deşi se afla atunci în fruntea colectivului care semnase. Anume în acel an refuză să publice articolul lui Valentin Mândâcanu “Veşmântul fiinţei noastre”, care a fost ţinut de Dabija în sertar câteva luni, până când autorul a fost nevoit să-l publice în revista “Nistru”. Ridicaţi colecţiile şi vedeţi cine semna editorialele chiar şi după anii de avânt 1988-89 când săptămânalul atinsese tirajul record: Silviu Berejan, Vladimir Beşleagă, Aureliu Busuioc, Ion Coţaveică, Tudor Chiriac, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Larisa Ungureanu, Boris Vieru, Ilie Lupan, Gheorghe Budeanu, Nicolae Negru ş.m.a. Pe ultimii 3 întrebaţi-i cum i-a dat afară de la lucru Dabija. Când Dabija a început să apară cu editorialele “Vai de capul nostru”, care mai mult demoralizau decât încurajau cititorul, tirajul a început să scadă vertiginos .
Ne miră şi similtitudinile din editorialul semnat de Dabija în “LA”din 28 septembrie şi articolul semnat de Mihai Conţiu, apărut la 29 septembrie în “Moldova Suverană”. La Dabija – “Bratu intenţionează să facă din ideea unionistă o afacere. O mare afacere”. La Conţiu – “Unirea Republicii Moldova cu România a fost şi este ... o afacere profitabilă pentru câteva grupuri compacte de români meseriaşi de ocazie”. La Dabija – “Preşedintele (Băsescu) ... nu a vizat Unirea ...”. La Conţiu – “Declaraţiile sale (ale lui Băsescu) vizând Republica Moldova ... nu sunt percepute corect”. La Dabija – “putem face mari deservicii chiar acum când ea (România) e la un pas de a fi acceptătă în Uniunea Europeană”. La Conţiu – “Unirea Moldovei cu România, aşa cum este ea acum reclamată ... aduce deservicii şi României şi Republicii Moldova” sau “o ipotetică unire nu i-ar produce (Romaniei) decât stagnare şi anulare a tuturor eforturilor depuse pentru integrarea euroatlantică” etc. etc.
Despre patriotismul lui Dabija ne vorbesc şi alte fapte. Geaba se bate cu pumnul in piept. De ce când toţi scriitorii aruncau prin 1991 carnetele de partid n-a făcut acest lucru şi N. Dabija? De ce în timpul puciului de la Moscova, aflându-se la odihnă în Crimeea, dânsul dădea dispoziţii la telefon să fie eliminate din articolul său, care urma să apară, pasajele antisovietice, iar după eşuarea puciului a dispus restabilirea acestora? De ce crede domnia sa că intelectualitatea din Basarabia a uitat despre procesul public realizat de Dabija în stil jdanovist la Cepeleuţi, Edineţ, lui Nicolae Lupan? De ce crede dânsul că colegii săi pot uita aşa uşor “donosurile” făcute la Moscova chiar şi după 1990 despre atitudinile antisovietice ale acestora? Acestea sunt doar câteva epizoade de care n-a pomenit Ilie Bratu în interviul său. Dar câte o mai fi fiind? Oamenii trebuie să cunoască odată şi odată adevărul.
Pe noi ne interesează mai puţin, bunăoară, că a fost numit de CC în funcţia de redactor-şef la “LA” sau că a fost lector al CC al ULKT în grupele turistice; cum repartiza apartamentele la “LA” sau cum concedia ziariştii incomozi; de ce a fost exmatriculat de la facultate sau cum a fost zdupăcit pentru alte motive decât pentru patriotismul invocat. Pentru cititori acestea contează mai puţin. Pe noi ne interesează dacă putem încredinţa destinul nostru unor asemenea patrioţi, unor asemenea lideri ai mişcării naţionale, cum le place să fie numiţi.                                                      
Nu am vrea să ne referim la insultele, ofensele şi insinuările la care se dedă Dabija în lipsa argumentelor. Poate aceasta îl caracterizează. Un lucru ar fi totuşi de remarcat. Şi iarăşi e vorba de similitudini. De data aceasta la Dabija şi Morăraş. Dabija scrie: “Bratu se vrea cu tot dinadinsul erou naţional, cu statuie încă în timpul vieţii”. Morăraş scrie: “Dânsul, probabil, se vede în vis împărat pe cal alb, “chematul„ ... Si atunci  ma intreb si eu ca in titlul „scrisorii”: Ce se intapla acolo la Dvs.? Turghenev scria pe vremuri că dacă vrei să-ţi dezarmezi adversarul, atribuie-i acestuia defectele tale. Punct.
                                                                        
                                                                Ion Mămăligă, vicepreşedinte MURM 
                                           A fost publicat în Jurnal de Chişinău în octombrie 2006 

       

Nicolae Dabija - un violator şi un bandit ordinar!

S-a enervat rău ,,eroul” nostru după ce, într-un interviu realizat de jurnalista Valentina Găluşcă, l-am demascat (un pic) şi i-am dezgolit (un pic) chipul hidos. Mă aşteptam, îl cunosc prea bine, să riposteze cumva... Doar că în scîrbosul său ,,articol” http://www.pavlicenco.ro/2013/02/nicolae-dabija-ii-raspunde-lui-ilie-bratu/  publicat pe mai multe bloguri şi răspîndit pe toate căile, Dabija nu aduce nici o probă, care ar demonstra că cele afirmate de mine n-ar corespunde adevărilui. Din contra, în loc să polemizeze civilizat cu argumentele pe masă, ,,maestrul” s-a dezlănţuit ca un cîine turbat asupra mea, debitînd o sumedenie de tîmpenii, minciuni jigniri şi insinuări. La toate aceste scîrboşenii debitate de ,,ilustrul om de ştiinţă, cultură şi artă” i-a răspuns dna Valentina Găluşcă în articolul  
http://cerulalbastru.com/2013/02/raspuns-lui-nicolae-dabija-care-s-a-enervat-pe-interviul-cu-ilie-bratu-2/
Eu nu am de gînd să mă desculp în vreun fel asupra inepţiilor acestui impostor şi manipulator fiindcă nu am pentru ce, nimic din cele înşirate de el nu corespund adevărului, să vină cu probe şi, atunci, discutăm. La o adică, am putea avea chiar o confruntare în direct la emisiunea ,,În profunzime”, spre exemplu. Întrucît fenomenul Dabija nici pe departe nu este elucidat şi călăuzindu-mă de teza: ,,Poporul trebuie să-şi cunoască ticăloşii”, am hotărît să continui seria de dezvăluiri despre acest ,,roşca” al zilelor noastre.  Pt început vă pun la dispoziţie cîteva fragmente din scrisoarea părinţilor dnei Tatiana Gingan, respectiv Ion şi Ana Jingan, cu care dabija s-a căsătorit după ce o sedase şi o violase, către Preşedintele Mircea Snegur, înregistrată cu Nr. 463234/21.11.1994 la preşedinţia R.Moldova.
Comentariile le las pe seama Dvs, stimaţi compatrioţi!

                                                                                       Către Preşedintele R.Moldova
                                                                                        Dl Mircea Snegur
                                                                                        De la familia Gingan, or Orhei

Plîngere.

Vă aduc la cunoştinţă cum şi-a bătut joc şi prelungeşte să-şi bată de fiica noastră Tatiana, născută în anul 1973 la 2 decembrie, şi de noi, părinţii Ion şi Ana. Acesta este dacă se poate de numit dnul, Nicolae Dabija. Fiica Tatiana încă de pe băncile şcolii a început să scrie versuri. În anul 1993 a terminat şcoala pedagogică A.Mateevici cu 9 baluri şi cu această ocazie a fost repartizată la serviciu în Chişinău la gimnaziul Nr.1...
În 1992 fiica avea peste 300 de versuri scrise, dar nu erau publicate nicăieri. Noi, părinţii, ştiind că dl Dabija lucrează redactor-şef la ,, Literatura şi Arta” şi ca fost deputat pe r-nul Orhei, am trimis-o la el ca s-o ajute la publicarea versurilor. Însă el..., văzînd că fata-i tinerică şi frumuşică a pus ochii pe ea. I-a promis că totul o să fie bine, dar să intre mai des pe la redacţie. Însă, fata văzînd că în privinţa versurilor n-o mai ajuztă cu nimica, ea a încetat să mai calce pe la redacţie vreo jumătate de an. Dar el, văzînd una ca asta, a început s-o caute pe la şcoală, pe la gazdă... Fetei îi era ruşine să ne spună nouă pricina, dar zicea că se teme la gazdă şi timp de un an a schimbat vreo cinci gazde. Despre cazul acesta noi am aflat de la gospodarii gadei, Ion şi Valentina, care locuiau prin zona circului, că Dabija cam îndeseşte pe la gazdă. Cînd am luat fata mai din scurt, ea a început a plînge şi a ne spune adevărul. A doua zi de dimineaţă, împreună cu soţul, am plecat la redacţie la dl Dabija... El ne-a comunicat că n-are nimic cu Tanea, doar chestii de colaborare. Însă soţul Ion l-a prevenit că nu are ce căuta din urma ei pe la şcoală şi la gazdă, că, altfel, o să mănînce ,,la bot”. Însă criminalul nu se uita la aceea că noi l-am preîntîmpinat şi continua s-o urmărească mai departe.... Şi iată rezultatul: în luna martie 1994 a aşteptat-o pînă a terminat lecţiile şi a întîlnit-o cu un buchet de flori, zicînd că o felicită cu prima ediţie de versuri a cărţii proprii. El i-a spus că vrea să se încredinţeze mai bine, să se ducă cu el numaidecît la redacţie ca să-i înmîneze cartea. Ea nu vroia să se ducă, însă el a convins-o că secretara încă nu a plecat de la serviciu, aşa că nu are de ce se teme. Cînd a intrat în auditorie, secretara nu era, el i-a lămurit că este plecată după carte. Însă asta a fost o înşelare şi aşa şi nu a mai venit secretara, nici cu carte, nici fără carte. Ea a dat să fugă, însă el, răsucindu-i mîna dreaptă, a tras-o înapoi şi a încuiat uşa. Tanea plîngea, însă el a convins-o că trebuie că trebuie să bea numaidecît o cafeluţă ca să se calmeze, fiindcă în halul acesta nu poate să iasă în stradă. Şi, cam cu de-a sila, a băut cafeaua. Peste vreo 5-6 min i s-a făcut rău, avînd ameţeli mari... şi tremurîndu-i mîinile şi picioarele... Dabija... repede a scos o injecţie din buzunar. Ce a fost mai departe Tanea nu ţine minte, dar cînd s-a trezit era toată în sînge... Ea a început să plîngă şi să strige că o să le spună părinţilor. Însă el a început s-o ameninţe că dacă spune cuiva, el are mafia lui şi vă ucid pe toţi: pe tine, pe frăţiorul tău împreună cu părinţii... Hai, mai bine, să ne înţelegem ca să fie bine pentru toţi şi ai să trăieşti ca în sînul lui Dumnezeu. I-a promis că divorţează de soţie şi că se înscrie cu Tanea, promiţîndu-i că-i face hîrtie pe casa nouă cu patru etaje şi pe automobil... După bătaia de joc, a fost chemată salvarea... Cînd am aflat că fiica se simte rău, am luat autobusul şi am venit la ea la gazdă. Se simţea foarte rău, avea febră 39”…, nici udul nu se ţinea în ea... A primit lecuire în spital timp de o lună de zile...
Scăpîndu-se din mîinile lui Ion, el a început a striga şi ameninţa fata, că dacă nu pleacă acuma seara la Chişinău cu el, pune la cale băieţii şi vin ca să vă ucidă pe toţi, pe toată familia voastră... Fata, de frică, a urcat în maşină şi a plecat cu el... A doua zi am plecat la Chişinău, însă banditul a dus-o şi a ascuns-o la mafioţii lui. Şi pînă în timpul de faţă nu mai putem să ne vedem copilul...
Dabija, cu asta, nu se dă bătut şi ne ameninţă că dacă ne jeluim cuiva, el ne pune capăt zilelor. El ne ameninţă prin telefon...
Rugăm să luaţi măsurile cuvenite cu banditul de Dabija...

                                                                                                                          Gingan A.S.
                                                                                                                          Gingan I.G.
                                                                                                                          21.11.94.        

Despre diversionişti, trădători, securişti, idoli falşi şi farisei

Interviu realizat de Valentina Gălușcă

Partea a IV-a

V.G.: – Dle Bratu, vă mulţumesc că aţi acceptat să continuăm dialogul, pentru că acest interviu, foarte amplu şi complex, pe care l-am realizat cu Dvs (vezi primele 3 parți aici: http://cerulalbastru.com/2013/01/ilie-bratu-unire-este-un-imperativ ) a şocat foarte multă lume, care ne îndeamnă să continuăm dezvăluirile şi fiindcă ştiu că dvs mai aveţi încă multe de spus referitor la istoria noastră recentă la care aţi fost  martor ocular şi  participant în acelaşi timp.
I.B.: – Bineînţeles că sunt încă multe de spus. Dar pentru a reconstitui întreaga panoramă a evenimentelor care s-au perindat de la 1989 încoace vă sugerez să mai intervievaţi şi alţi colegi de-ai mei din primul Parlament, dar şi veterani ai Mişcării pentru Renaşterea Naţională rîndurile cărora, ”absoluit întîmplător”, se răresc pe an ce trece.
V.G.: – Să ştiţi că voi avea în vedere acest lucru. Sunt determinată să continui dialogurile şi cu alţi actori care au creat istoria acestor peste 20 de ani. Vreau, astfel, ca lumea să cunoască mai bine istoria RM, să înţeleagă care au fost cauzele acestei situaţii dramatice în care am ajuns noi, românii basarabeni din Republica ”Molotov-Ribbentrop”. ...
Ştiu că a fost un moment picant cu desemnarea şi demiterea dlui Druc în/din funcţia de Prim-ministu... Ce vă amintiţi?
I.B.: - Eram în primele săptămîni de activitate a Parlamentului. Reuşisem să formăm comisiile parlamentare şi să alegem în fruntea acestora în majoritatea cazurilor reprezentanţi ai Frontului Popular. Pe atunci agrarienii erau atît de speriaţi şi timoraţi de amploarea mişcărilor revendicative ale maselor, încît nici nu se auzea vocea lor şi votau tot ce propuneam noi. Luasem hotărîrea să-l alegem pe dl Druc în funcţia de Prim-ministru. În ajunul alegerii lui mă aflam împreună cu Andrei Baştovoi, Ştefan Maimescu, Gheorghe Slabu ş.a. în camera dlui Druc, la hotel. La un moment dat au intrat Vasile Nedelciuc, Ion Hadîrcă, Andrei Ţurcanu şi Anatol Ţăranu. Veniseră să-l convingă pe dl Druc să nu candideze (!), zicând că în situaţia dezastruoasă în care se află Republica,  el n-o să reuşească prea multe,  o să se compromită şi o să discrediteze întreg Frontul...
V.G.: - Ia uite ce şmecheri!
I.B.: - Daa! Ei  veniseră şi cu ,,soluţia”:  să-l alegem ca Prim-ministru pe Lucinschi, că, chipurile, acesta într-un an de zile se va compromite definitiv şi atunci ar fi momentul ideal să-l debarcăm şi să-l alegem pe dl Druc! Vă daţi seama care a fost reacţia noastră şi, în special, a dlui Druc?! Au ieşit ca din puşcă de acolo! Iar a doua zi dl Druc a fost ales Prim-ministru în unanimitate!
V.G.: – Deci, aceştia  unelteau chiar de la bun început?!
I.B.: – Da, se aflau în misiune, băieţii... De altfel, ,,domnia” lui Druc n-a durat nici un an... Într-o zi a ieşit Snegur la tribuna Parlamentului şi a declarat că el nu mai poate lucra cu dl Druc şi că acesta trebuie demis...
V.G.: - Şi Snegur îi făcea loc lui Lucinschi!? Mda…! Iar noi, ţin minte, la început, atît de mult credeam în el, scandam pe la mitinguri: ”Mircea Snegur şi poporul!”, ,,Mircea Snegur, Mircea Druc – spre victorie ne duc!”...  Într-adevăr, Doamne, ,,Deşertăciune, toate sunt deşertăciune”, după cum zicea Ecleziastul... Ce efemeră şi deşartă este Gloria Mundi (lat.).
I.B.: - Snegur acţiona la comanda Moscovei, după cum mi-a mărturisit mai tîrziu dl Druc. Ştiţi cine a vorbit în Parlament în sprijinul acestei iniţiative şi l-au făcut una cu pămîntul pe dl Druc? Aceleaşi personaje:  Vasile Nedelciuc, Andrei Ţurcanu şi Anatol Ţăranu... Iar Mihai Ghimpu răspîndea zvonuri precum că Druc ar fi KGB-ist... Aceştia şi azi se erijează în mari patrioţi, iar lumea nu ştie!...
V.G.: - ?!
I.B.: – După venirea lui Lucinschi în scaunul de domnie, dl Hadărcă a fost desemnat consilier principal al acestuia: se cunoşteau de pe vremea cînd dl Hadîrcă era secretarul organizaţiei de partid (comunist) al Uniunii Scriitorilor, dl Ţăranu a fost desemnat ambasador al R.Moldova în Rusia, iar Nedelciuc a devenit, brusc, un prosper om de afaceri...
V.G.: – Totuşi, toată lumea recunoaşte că anume primul Parlament a fost cel mai bun, cel mai apropiat de inima noastră! Aţi adoptat nişte Legi şi Hotărîri cu adevărat istorice privind Suveranitatea, Independenţa, Tricolorul, Imnul ,,Deşteaptă-te, Române!”, Legea cu privire la Proprietate, Legea cu privire la Privatizare, Codul Funciar ş.a
I.B.: – Aveţi dreptate! Dar trebuie să recunoaştem că tot acel Parlament, luat în ansamblu, a comis şi cea mai mare eroare, ca să nu-i zic crimă, împotriva populaţiei băştinaşe de aici şi a Neamului Românesc în ansamblu, adoptînd varianta ,,0” a Legii cu privire la Cetăţenie”.  Spre deosebire de republicile baltice, RM a acordat cetăţenie tuturor ocupanţilor şi projeniturilor acestora, care se aflau la momentul adoptării Declaraţiei despre Suveranitate pe teritoriul R.Moldova... Acuma, aceştia, în calitate de cetăţeni cu drepturi depline ai R.Moldova, ne hotărăsc nouă soarta, mai ales pe fondalul exodului populaţiei băştinaşe din aceste teritorii româneşti!
V.G.: – Aceleaşi persoane s-au aflat şi la baza adoptării acestei legi antinaţionale cu bătaie lungă?!
I.B.: – Nu numai aceștea. Din păcate, în această horă s-au prins toţi juriştii din Parlament, inclusiv Mihai Ghimpu, dar şi fratele acestuia, Gheorghe Ghimpu!
Un rol aparte l-a avut iuda roşca. Deşi nu se afla în Parlament pe atunci, a venit la Comisia, unde se discutau mai multe variante ale proiectului de Lege despre Cetăţenie, şi a ,,informat” asistenţa că la Front a sunat nu ştiu ce persoană suspusă de la Parlamentul European şi a insistat să adoptăm varianta ,,0”, dacă vrem să fim priviţi de Occident ca un stat democratic... Mulţi n-au priceput diversiunea şi s-au lăsat convinşi...
V.G.: – Cred că mulţi nu pricepeau că erau manipulaţi de agenţii secrnţi ai Moscovei, nu ştiau că acestea sunt diversiuni... Iar ca mulţumire, ,,eliberatorii”, cum au acţionat împotriva intereselor noastre naţionale, aşa şi continuă şi acum... Au trecut mai bine de 23 de ani de la adoptarea Legii cu privire la Limba de Stat, dar alolingvii continuă să ignore limba română, n-o învaţă, ba au tupeul chiar şi în Parlament să vorbească în ruseşte...
I.B.: – De-ar fi doar atît. Aceştia, în genere, nu ne consideră pe noi, românii, de oameni. Ei sunt coloana a 5-a a Rusiei aici, în RM. Ei au fost şi sunt duşmanii de moarte ai Neamului Românesc... Ei nu pleacă, din contra, cu sprijinul financiar al Rusiei, au pus stăpînire pe întreaga economie a R.Moldova şi angajează doar ruşi, cozi de topor  sau mancurţi. Românii basarabeni sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei... De vreo cîţiva ani, prin intermediul unor persoane de la faţa locului, au început să cumpere pe nimic şi ultima avuţie care ne-a mai rămas: pămînturile strămoşeşti! Cei plecaţi, cînd vor vrea să se întoarcă acasă, nu vor avea loc nici de mormînt...

V.G.: – Într-adevăr, există pericolul real ca noi, românii, să rămînem  tot mai puțini şi chiar să dispărem cu torul, iar conducerea noastră doarme...

I.B.: – Cred că totul se petrece cu sprijinul tacit și chiar complicitatea celor de la conducerea Republicii. Din păcate, la conducerea R.Moldova s-au aflat şi se mai află forţe antinaţionale, chiar dacă unii îşi zic democraţi. Misiunea lor este tocmai să ne prăpădească!
 Este foarte trist că cei din fruntea Statului Român privesc nepăsători cum se stinge fiinţa naţională românească în teritoriile româneşti de la est de Prut.  Nişte vînzători de Ţară şi acolo...
V.G.: – Da…, căci şi din România foarte mulţi români sunt nevoiţi să emigreaze. Şi acolo deja circa 14-15% din terenurile agricole, din cîte am aflat, au fost vândute străinilor... Se pare că şi cei de aici, şi cei de dincolo, au aceiaşi stăpîni, nu?
I.B.: – Da, din păcate!... Dar să revenim la subiect.
 Era pe la mijlocul anului 1990, cînd Gorbaciov şi Iliescu tocmai semnaseră Acordul de Amiciţie şi bună Vecinătate dintre URSS şi România. În acel Acord se spunea că România recunoaşte rezultatele celui de-al II-lea Război Mondial şi nu are careva pretenţii teritoriale faţă de URSS. De ce le-a trebuit ruşilor un asemenea Acord? Este de remarcat, că acest Acord a fost primul şi ultimul de acest gen semnat de URSS cu vreun stat din Tratatul de la Varşovia. Ruşii vroiau cu orice preţ să şteargă urmele Declaraţiei Istorice, făcute de Nicolae Ceauşescu la ultimul Congres, al XIV-lea, al PCR, cînd acesta pentru prima dată, deschis, oficial, a ridicat problema Basarabiei şi nordului Bucovinei!
V.G.: - ?!
I.B.: - Puţină lume ştie că anume din cauza acestei declarții i s-a tras moartea lui Ceauşescu, iar în locul lui la conducerea României a fost pus omul Moscovei, evreo-ţiganul şi trădătorul de Ţară, Ion Iliescu, de nu l-ar primi nici pămîntul… Mare mi-a fost mirarea cînd i-am văzut pe Vasile Nedelciuc şi Ion Ţurcanu, imediat după semnarea acelui document, la postul de televiziune al României (pe atunci era un singur post), susţinînd cu ardoare acel ,,Acord istoric”…
Dar, ne-a ferit Dumnezeu!... Acest Acord n-a mai apucat să fie ratificat de Parlamentul României, iar peste vreun an URSS avea să se destrăme...
V.G.: – Slava Domnului! ... Oh, acelaşi Nedelciuc...
I.B.: – Da! Şi acţiunile acestui Nedelciuc nu s-au oprit aici. Nu ştiaţi că anume Nedelciuc a propus în Parlament pentru prima dată federalizarea Republicii, adică cantonizarea, cum se exprima el, după modelul Elveţiei şi Belgiei, în scopul ,,asigurării liniştii şi păcii interetnice în ţară”? ... Omul se afla în misiune în continuare. Nu degeaba făcuse ,,doctorantura” la Moscova...
V.G.: –Doamne fereşte!
I.B.: - De altfel, şi Valeriu Matei, bunul său prieten, îşi făcuse studiile tot la Moscova. Iar paralel, după cum am aflat mai tîrziu, frecventa şi cursurile KGB. Acesta, fiind încă student, a fost numit reprezentantul Uniunii Scriitorilor din R.Moldova la Moscova. Iar imediat după absolvire i s-a repartizat un apartament în centrul Chişinăului! Apropo, pe la începuturile anilor 90, şi cei de la Bucureşti i-au repartizat un apartament în buricul tîrgului…
V.G.: – Probabil, anume pentru aceste şi alte ,,merite” a fost numit recent Director al Institutului Cultural Român, filiala Chişinău?!
I.B.: - Probabil! Dar mai înainte i-au conferit şi lui, la propunerea lui Dabija şi Cimpoi, titlul de membru de onoare al Academiei Române! Nu degeaba anume Dabija şi Matei s-au împotrivit din răsputeri ca Mihai Cimpoi să plece din fruntea Uniunii Scriitorilor şi să fie ales dl Arcadie Suceveanu în această funcţie...
V.G.: – Cutremurător! Deci, conducerea României a susţinut tot timpul nişte diversionişti, în timp ce adevăraţii patrioţi erau total neluaţi în seamă şi marginalizaţi... Cum aşa?
I.B.: – Aşa este! Din păcate, la conducerea Statului Român s-au aflat şi se mai află neromâni, după cum am mai spus.
V.G.: - Încă nu pot să cred asta despre Valeriu Matei...
I.B.: - Oooo! Atunci, să vă mai spun cîte ceva despre acest impostor, pe nume Valeriu Matei, de fapt, numele său adevărat este Mateiciuc, tot cu -ciuc,  ca şi Nedelciuc… Eram la Iaşi, în ajunul Convenţiei Naţionale a Consiliului Naţional al Unirii din 24 ianuarie 1992. Din partea Grupului nostru de deputaţi, pentru elaborarea Declaraţiei Convenţiei Naţionale a CNU, care urma să fie adoptată a doua zi, am fost desemnaţi eu şi Matei. Din partea colegilor de la Bucureşti a fost desemnat dl Claudiu Iordache. Ce credeţi?!  Matei a apărut abia pe la ora 4.00 dimineaţa, beat... Evident, n-a participat nici cu o virgulă la întocmirea acelui document istoric…
Eram cazaţi în aceeaşi cameră la hotel. Nu-mi dădea pace să dorm, mă tot rodea la cap să-l alegem pe el în fruntea Frontului la Congresul care urma să aibă loc pe 17 februarie 1992, că, chipurile, Druc e securist şi, pe deasupra, şi schizophrenic... Bineînţeles, eu l-am informat pe dl Druc despre toate astea.
V.G.: - Extraordinar, dar nimeni n-a vorbit pînă acum despre toate astea…
I.B.: - Vă mai spun un caz. Era pe la începutul anului 1998, eram în campanie pentru alegerea Preşedintelui. Matei, candida şi el. Venise la mine acasă şi m-a rugat să-l susţin. Am vorbit în favoarea lui atît la Ungheni, cît şi la Călăraşi. La ultima întîlnire cu alegătorii, cea de la Călăraşi, s-a filmat totul şi urma să fie difuzat la postul de televiziune ,,Catalan”, care le aparţinea. N-au dat nici o secvenţă din cuvîntarea mea, nu le-a plăcut, se vede treaba, lui Matei şi Nedelciuc...
V.G.: - De ce?
I.B.: - Pentru că eu îl calificam pe Matei drept bun român şi unionist şi îndemnam lumea să-l voteze anume pe el şi nu pe Snegur sau Lucinschi. Ziceam că anume Matei ar putea să ne readucă la sînul Patriei!
V.G.: - Deci, nu le convenea că l-aţi calificat drept  bun roman şi, încă, unionist!...
I.B.: - ...În 1998, după alegerile parlamentare, se crease Alianţa pentru Democraţie şi Reforme din partidele lui Snegur, roşca şi matei. PFD-ului lui Matei îi revenise 3 posturi de miniştri. Credeţi că a nominalizat în acele fotolii pe cineva din partid? Ba! El a văndut la propriu aceste posturi lui Nicolae Andronic, am aflat mai tîrziu că acela i-a dat o sacoşă plină cu bani, pe care Matei, beat, nu mai reuşea să-i numere, închis în ,,WC”…
V.G.: - Ha-ha-ha! Comedie!...! Lui Matei i se potrivește imaginea…, dar iată în cine avea poporul încredere!
I.B.: - În schimb, a ajuns vice-preşedinte al Parlamentului. Aroganţa, grandomania şi dispreţul faţă de colegi îl caracterizau... Cînd cineva venea la el cu vreo problemă, el stătea tolănit în fotoliu, fuma şi le sufla fumul în ochi celor care îndrăzneau să-l ,,deranjeze”…
V.G.: - ?!...
I.B.: - În seara zilei de 7 aprilie 2009, cînd se adunaseră în PMAN vreo 30.000 de participanţi la miting, Matei pusese stăpînire pe microfon… Propusese să fie constituit un Comitet pt salvarea Revoluţiei (nu-mi amintesc exact denumirea), şi l-a propus în frunte - pe cine credeţi? Pe acelaşi Dabija!
A propus ca toată lumea să meargă la centrul de televiziune ca să-l recucerească de la comunişti, care, chipurile, îl ocupaseră... Dar, slavă Domnului, cineva a dat telefon la televiziune, după care a anunţat mulţimea că nu-i adevărat şi că televiziunea e păzită de soldaţi înarmaţi! Vă daţi seama ce s-ar fi întîmplat dacă mulţimea se lua după el??
Atunci eu i-am smuls microfonul din mînă şi am ţinut acel memorabil discurs. Dar televiziunile noastre niciodată n-au pus pe post exact ce s-a vorbit acolo! Au selectat doar ceea ce le convenea, mesajul fiind rupt din context.
V.G. :– Acuma înţeleg de ce afirma cîndva Lucinschi, că dacă ar fi să-i deconspirăm şi să-i înlăturăm pe toţi KGB-iştii din Parlament, am rămîne fără deputaţi...
I.B.: – Ştia Lucinschi ce ştia! De fapt, acelaşi lucru îl declarase mai înainte şi Anatol Plugaru, fostul Ministru al Securităţii...
V.G. – Aţi pomenit mai înainte ceva de Anatol Petrenco, puteţi să ne spuneţi mai multe?
I.B. – El îşi zice Petrencu, cu ,,u” la sfîrşit, ca să pară mai român...   Şi personajul acesta este un alt roşca, nu mai ştiu al cîtelea la număr!...
În 2005, după ce aflase chiar de la mine că intenţionăm să constituim Mişcarea Unionistă (îi propusesem să facă parte şi el din Grupul de Iniţiativă; îi dădusem şi proiectele de Statut şi Program), imediat s-a pus pe treabă. A încropit urgent un grup de iniţiativă şi în scurt timp a constituit Mişcarea ,,Acţiunea Europeană”... Observaţi? A folosit tot denumirea ,,Mişcarea”, pentru a induce lumea în eroare şi a crea confuzii... A creat-o, fără îndoială, ca o replică la MURM, iar în Statutul şi Programul lor nu era nici pomeneală despre Unire! Şi acest lucru îl făcea un doctor habilitat în istorie, care ar fi trebuit să fie în primele rînduri ale luptătorilor pentru Reunirea cu Patria-mamă... În postura sa de preşedinte al MAE a avut o lungă perioadă de timp la postul de radio ,,Vocea Basarabiei” rubrica ,,Procesul comunismului”, unde vorbea despre crimele şi ororile comise de ocupanţii sovietici în Basarabia, vorbea şi despre Actul Unirii din 1918...
V.G.: - Şi aici  făcea diversiune!?
I.B.: - Judecaţi şi Dvs:  de fiecare dată după ce vorbea, numaidecît concluziona: ,,Din păcate, reeditarea anului 1918 nu mai este posibilă, acum avem o altă situaţie...”. Argumente de doi bani, de parcă Petrenco nu ştie că situaţia de azi, mai ales după ce România a devenit membră NATO şi se află sub umbrela protectoare a acesteia în frunte cu SUA, este de 1.000 de ori mai favorabilă Unirii decît în 1918, cînd cea mai mare parte a României fusese ocupată de Germania, iar guvernul român se retrăsese la Iaşi...
Într-un timp Mişcarea lui Petrenco avea şi un sediu impunător, chiar vis-a-vis de Palatul Republicii. Interesant, de unde aveau bani?
Mişcarea lui a participat la vreo două campanii electorale în care a obţinut tocmai 0,6% din sufragii, după care a predat şefia partidului lui Veaceslav Untilă, iar acesta, la scurt timp, a fuzionat cu PL-ul lui Ghimpu. Omul îşi îndeplinise deja misiunea...
V.G.: - Prea mulţi diversionişti într-un stat aşa de mic...
I.B.: - Vă spusesem în interviul anterior că şi Petrenco făcea parte din acel Grup de Lucru pentru elaborarea Statutului preconizatei Mişcări pentru Reîntregirea Naţională... După ce dabija a venit cu proiectul său ,,UDRM”, pe masa de lucru erau două variante: a mea, şi a lui dabija. Acesta din urmă, la o şedinţă lărgită, îi invitase şi pe dnii Grigore Vieru şi Dumitru Matcovschi. Eu am argumentat de ce trebuie să constituim o formaţiune politică, şi nu asociaţie obştească, cu un obiectiv declarat unionist. Şi dl Vieru, şi dl Matcovschi au susţinut anume proiectele mele de Statut şi Program, dar vicleanul dabija a propus să fie formată o comisie care să examineze ambele variante şi să vină cu o concluzie...
Preşedinte al acestei comisii a fost numit Petrenco. Evident, m-au inclus şi pe mine în această comisie. Petrenco, însă, nu m-a invitat nici la o şedinţă, iar cînd l-am întrebat cînd ne întrunim, mi-a răspuns că ei se întrunise deja şi luase o hotărîre (!)… M-am revoltat că nu m-a anunţat şi pe mine, la care el mi-a răspuns: ,,Da tu, ce credeai?” De altfel, Petrenco a fost mulţi ani preşedinte al Asociaţiei Istoricilor, şi în această calitate le interzicea memrilor acesteia, adică, tocmai istoricilor, să vorbească despre Unire, argumentînd că ei fac ştiinţă, nu fac politică...
V.G.: - Nu fac politică?!... Şi atunci, de ce mai tîrziu şi-a făcut  partid?
I.B.: - Bună întrebare!... Regretatului Iacob Golovcă nici nu-i ofereau cuvîntul cînd se întruneau, ştia că acesta era un unionist înveterat şi nu admitea discuţii la această temă...
Vreau să închei discuţia despre acest diversionist Petrenco, informîndu-vă că pe timpul studenţiei, pe cînd se afla la practică la Bălţi, mai marii partidului (comunist) au trimis ,,Volga” după el să-l aducă la Chişinău ca să-l primescă în partid...
V.G.: - Aşa de important student era??? ...
Dle Bratu, ştiu că aveţi repulsie faţă de Dabija, dar v-aş ruga să ne mai spuneţi cîte ceva, pentru că vreau să înteleg acest personaj atît de controversat. Ziceaţi că aveţi multe încă de spus despre acest diversionist. Nu ştiu cînd veţi scrie o carte, dar lumea vrea să ştie acum, ca să ia atitudine.
I.B. - Iată ce spunea, spre exemplu, Serafim Saca despre acest parvenit, Dabija:
,,Cu Nicolae Dabija povestea e şi mai lungă şi, poate, şi mai tristă. La scurt timp după tentativa maiorului Glotov de a mă convinge să-l murdăresc pe Nicolae Lupan în săptămânalul, încă neprivatizat, al lui Dabija, Literatura şi Arta, apare sub semnătura neştiutului de nimeni Sorin Vlaicu o pagină (episodul doi) – Calea lungă a trădării – despre Nicolae Lupan şi Europa lui Liberă. Mai apoi, la 17 decembrie 1987, scrie Nicolae Lupan în cartea sa Însemnări de desţărat – „instigatorul şi provocatorul procuror Dabija moderează pentru televiziune un fel de proces jdanovist în deplasare, unui trădător de neam şi ţară, avându-i ca martori ai acuzării pe Victor Teleucă, Mihail Murzac, Vladimir Curbet, Constantin Martânovschi şi câţiva consăteni aleşi pe sprânceană…  Tribunalul la care n-a fost admisă niciuna din rudele mele apropiate, scrie Nicolae Lupan în acelaşi volum, a adoptat un „verdict” de înfierare pe care l-au trimis la Europa Liberă, ca să ştie şi cei de la Munchen cât de mult îi face de râs Nicolae Lupan din satul Cepeleuţi. Cele patru surori ale mele, nenumăraţi veri şi verişoare din Basarabia şi Cepeleuţi, au trecut prin mari emoţii în seara când această porcărie sovietică a fost difuzată la radio şi la televiziunea din Chişinău. Cam asta-i cu Dabija…”, vezi: http://www.jurnal.md/ro/news/regretatul-serafim-saka-despre-securistica-scriitorilor-din-rssm-206222/
V.G.: - Cum putea Dabija să facă aşa ceva? Cum putea să-l denigreze pe Nicolae Lupan, acest MARE ROMÂN BASARABEAN cu o înaltă conştiinţă naţională? Numai un nemernic putea să fie atît de perfid... Şi acum acest ticălos este onorat de Statul Român?!...
I.B.: – Pe dabija îl consider cel mai mare roşca al zilelor noastre. iurie roşca a devenit deja cadavru politic, dar dabija se află încă pe val... Nu avem timp şi spaţiu să vă povestesc toate cite le ştiu despre acest idol fals... Am să menţionez doar cîteva secvenţe din ,,activitatea” lui fructuoasă:
În 1988, în plin proces de renaştere naţională, scria în autobiografia sa că părinţii săi au trăit între 1941 şi 1944 sub ocupaţie românească...
V.G.: - Hop aşa!
IB.: - Da, și se mîndrea că tatăl său a fost organizatorul colhozului din localitate, iar în fişa personală care însoţea autobiografia sa scria că el cunoaşte limbi străine franceza şi româna(!)...
Tot în fişa lui personală mărturisea că pe timpul URSS a întreprins mai multe călătorii în diverse ţări străine, inclusiv în cadrul unei croaziere pe Marea Mediterană în 6 ţări capitaliste în calitate de ,,lector al CC al comsomolului în grupe turistice”. Pentru cei care nu ştiu: sub acest paravan se ascundeau ,,băgătorii de seamă”, adică, KGB-iştii...
În fruntea publicaţiei Literatura şi Arta l-a numit chiar CC al PCM în acel an, 1988! Este unicul care se mai menţine şi azi într-o funcţie instalat de CC al PC din RSSM...
V.G.: - Deci, Dabija este un veritabil veteran al comsomolului!
I.B.: - Prin 1994 îşi construise deja în Valea Morilor (str Nucarilor-33) o frumuseţe de castel în trei nivele, interesant, pe ce bani?? Acest fapt a ajuns şi la urechile unor mijloace  mass media, dar dabija îl nega cu vehemenţă. Abia în 2010 l-a înregistrat la Registrul Bunurilor Imobiliare (Cadastru), după care l-a ,,vîndut” feciorului său.
El a mai deţinut un apartament impunător pe str. Teilor - 8, pe care i l-a dat fiicei sale. Mai are o casă la Schinoasa şi un apartament la Telecentru. Şi la Bucureşti, după cum vă spuneam, i-au dat un apartament...
V.B.: - Un ziarist, fie şi redacvtor-şef, nu poate avea un aşa salariu care să-i permită să cumpere atîtea case şi apartamente! De unde avea  Dabija bani??
I.B.: - Că nu erau bani curaţi, nu încape nici o îndoială… Vă spuneam cum a privatizat un monument istoric care face parte din Patrimoniul Naţional, clădirea din str Sfatul Ţării-2... Cu siguranţă că acest lucru s-a făcut cu complicitatea Departamentului pentru Privatizare şi a conducerii de vîrf a R.Moldova, o dovadă incontestabilă că dabija era protejatul lor... Ştiţi ce a făcut mai departe dabija cu acest edificiu?
V.G.: - Nu!
I.B.: - L-a ,,vîndut” Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, fondatorul căreia, întîmplător, e chiar fiica lui, Doina. Iar dabija figurează acolo ca administrator. Mai apoi, publicaţia LA închiriază de la Fundaţie acest edificiu şi, astfel, spală cam 1000 de EURO pe lună, după cum am aflat. Deci, totul se face în sînul familiei... Iar cele 4 camere de la etaj le-a dat în chirie unor firme private, banii de pe chirie nefiind contabilizaţi...
După ce a intrat în posesia edificiului cu pricina, chipurile, trebuia reparat capital. A găsit o firmă cu care a întocmit un Act de predare – recepţie a lucrărilor, chipurile,  effectuate la sediul LA, în sumă de 80.600 lei. În realitate, toate aceste lucrări fusese efectuate la castelul său...
Există şi o factură că, chipurile, LA a procurat parchet în sumă de 50.000 lei. În realitate în sediul LA n-a fost montată nici o lamelă, tot parchetul a fost montat la castelul său...
V.G.: - De unde avea el atîțea bani?
I.B.: - Una din surse era chiar  Statul Român!... LA de-a lungul mai multor ani avea un tiraj de 4000-5000 de exemplare. El, însă, indica pe ultima pagină, în colţul de jos, tirajul de 19.000-20.000 de exemplare, după care prezenta Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni o factură falsă, unde indica tirajul de pe copertă şi, respectiv, ,,cheltuielile” aferente...
I-au dat bani şi Guvernul (Braghiş, coleg de comsomol...) şi Primăria Chişinău ( pe timpul lui Urecheanu) pentru organizarea aşa ziselor ,,Zile ale lui Eminescu” sau alte acţiuni pe care le ,,organiza” în cadrul Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă (AOŞCA). Banii îi primea de fiecare dată de Ziua Oraşului sau imediat după asta. În realitate, îşi aduna cîţiva colegi, îi servea cu cîte o cafea, după care întocmea un proces verbal fals unde trecea ,,cheltuielile”... Falsifica semnăturile membrilor Senatului AOŞCA: Aurel Saulea, Petru Soltan şi Ion Odainîi, pentru care fapt i se deschisese şi un dosar penal, dar, ca de fiecare dată, ieşea uscat din apă...
Cu siguranţă, au mai existat şi alte surse…
V.G.: - Mie nu-mi plăcea LA pentru tonalitatea descurajantă. El cultiva mereu pesimismul, neîncrederea...
I.B.: - Da... Vă mai amitiţi de serialul său de articole pe prima pagină cu genericul ,,Vai de capul nostru”? În acele articole, dabija, de fapt, blama, murdărea şi ponegrea întreg  Neamul Românesc. Nu făcea decît să ne inoculeze ideea că suntem nişte imbecili ce merităm să trăim aşa cum trăim şi chiar să dispărem din istorie...
V.G.: - Da, demoraliza definitiv societatea...
I.B.: - Ştiaţi că dabija, alături de Lucinschi, n-a fost prezent şi n-a semnat Declaraţia de Independenţă la 27 august 1991? Deşi, venise de la odihnă din Crimeea şi se afla în Chişinău...
În 1994, cînd Snegur venise cu iniţiativa să fie înlocuit imnul ,,Deşteaptă-te, Române”, primul care l-a susţinut a fost dabija,  motivînd că, odată ce suntem stat independent, trebuie să avem şi imnul nostru...
V.G.: – Şi încă şi azi unii îl mai consideră ,,poet național, patriot, unionist…”! Unii chiar se închină ca la un idol acestui comsomolist travestit în unionist. E pur şi simplu dezgustător! Treziţi-vă, oameni buni!
I.B.: – Da, lumea trebuie să-şi cunoască ticăloşii! Atîta timp cît în fruntea maselor se vor afla aceşti farisei, proroci mincinoşi şi idoli falşi – nu avem sorţi de izbîndă!


V.G.: – Şi cum să cunoască poporul adevărul, dacă mass media tace? Cum să-i depistăm pe toţi aceşti ticăloşi, dle Bratu, căci, probabil, mai sunt o sumedenie în afară de cei despre care aţi vorbit?
I.B.: – Păi, am mai spus: fiecare dintre cei care cunosc asemenea cazuri, ar trebui să nu tacă, ba chiar au obligaţia să vorbească, acuma sunt atîtea posibilităţi! Trebuie declanşată o campanie amplă de deconspirare a trădătorilor de Neam! Doar aşa putem asana societatea.
Dar, la modul general, ar trebui să ne călăuzim de o regulă de aur: să fim foarte circumspecţi faţă de ,,intelectualii”  formaţi pe timpul regimului sovietic, în oricare dintre ei s-ar putea ascunde un securist! Doar în cazul, cînd avem dovezi incontestabile că o anumită persoană s-a manifestat de-a lungul timpului ca adevărat Român, Patriot (cînd zic Patriot, am în vedere Unionist!) şi asupra acesteia nu planează nici o suspiciune, putem s-o acceptăm în fruntea noastră.
Avem nevoie de lideri noi, mai tineri, dintre cei care au crescut şi au fost educaţi în spiritul Limbii Române şi a Istoriei Românilor, vîrsta acestora nu depăşeşte, de regulă, 40 - 45 de ani...
V.G.: – Aveţi perfectă dreptate! Îi îndemn şi eu pe cei care au ceva de spus, să nu mai tacă, ci să vorbească! Căci nu mai avem dreptul să tăcem! ...
Aş vrea să povestiţi și despre circumstanţele în care a fost declanşat conflictul de la Nistru în 1992, căci pînă azi nu se cunoaşte adevărul integral!
I.B.: - Majoritatea cred că de vină e doar Moscova, dar nu este adevărat.
V.G.: - Cum aşa?
I.B.: - Moscova a acţionat de comun acord cu Snegur, anume acestuia din urmă îi revine cea mai mare parte de vină pentru ceea ce s-a întîmplat.
Explic: separatiştii, de fapt, Moscova, îşi începuse acţiunile de rupere a teritoriilor din stînga Nistrului încă în 1990! Aceştia, pas cu pas, lichidau toate autorităţile statului. În primul rînd au lichidat şi înlocuit comisariatele de poliţie, organele judiciare cu de-ale lor. Formaseră aşa numitele gărzi populare în fruntea cărora se aflau ofiţeri ruşi transferaţi din Armata a 14-a. Tot această Armată i-a înarmat pînă în dinţi, inclusiv cu tancuri şi helicoptere. Iar Snegur, Comandantul Suprem al Armatei din RM, nu întreprindea nimic. Făcea doar nişte declaraţii demagogice… Frontul Popular, îndeosebi după Congresul III la care fusese adoptată doctrina unionistă, organiza la fiecare două săptămîni mitinguri şi demonstraţii la care cerea insistent Unirea cu Patria-mamă, căci exista pericolul să fim şterşi cu totul de pe faţa pămîntului dacă rămînem ,,independenţi”.
Snegur ne-a atacat dur şi a declarat: ,,Cine vrea Unirea să scrie cerere, eu am să vă spun cînd se va coace unirea...”.
Pe data de 14 martie 1992 a avut loc un mare miting al Frontului Popular la care eu am propus ca pe data de 28 martie, duminică, să ne adunăm din nou în număr şi mai mare şi să mergem în mod organizat la Prut să scoatem sîrma ghimpată şi să desfiinţăm punctele vamale şi pichetele de grăniceri. Snegur, speriat de o asemenea turnură a lucrurilor, în ajun, pe data de 27 martie, a decretat Starea de Urgenţă, zicea că ne-a ajuns cuţitul la os şi a chemat populaţia să se ridice pentru a ne apăra Independenţa, Suveranitatea şi Integritatea Teritorială...
V.G.: - Din cîte țin minte, totuşi, n-a anunţat mobilizare generală!...
I.B.: - Da, el îşi dădea foarte bine seama că se vor ridica anume Patrioţii, cei care se culcaseră mai înainte în faţa tancurilor şi care doreau cu ardoare Unirea cu Ţara!
V.G.: - ?!
I.B.: - Scopul lui era cu totul altul: să-i trimită anume pe adevăraţii patrioţi în foc ca să mai moară o parte din ei şi, astfel, să decimeze Mişcarea Unionistă, care căpătase o amploare înspăimîntătoare pentru Moscova şi sculele lor de la Chişinău.
Formase şi un Stat Major. Din cine credeţi?
V.G.: - ?!
I.B.: - Din foşti generali ruşi ai Armatei Sovietice!... Aceştia informau Tiraspoul despre tot ce se discuta acolo! Aşa se explică faptul că separatiştii au ştiut că se apropie vreo cîteva autobuse cu voluntari de Cetatea Tighinei, i-au atacat şi i-au ucis aproape pe toţi...
V.G.: - Şi nimeni n-a răspuns pentru moartea acestor inocenţi?...
I.B.: - Aceşti patrioţi voluntari nici nu erau înarmaţi, li se spusese că armele vor fi aduse din urmă, cu altă maşină...
V.G.: - Deci, e clar,  a fost o acţiune premeditată!...
I.B.: - Mai mult, în vîltoarea luptelor mulţi de-ai noştri erau împuşcaţi de la spate… Anume așa, de la mică distanţă, a fost omorît marele Patriot Grigore Vîrtosu din Căuşeni...   
V.G.: - ?!
I.B.: - Voluntarii noştri, împreună cu poliţiştii, dădeau dovadă de eroism, eliberaseră Tighina şi Dubăsarii şi avansau spre Tiraspol... Atunci Snegur a ordonat ca ai noştri să se retragă, atît din Tighina, căt şi din Dubăsari... Astfel, separatiştii şi cazacii, foştii puşcăriaşi, trimişi de Rusia aici ca să lupte cu noi, au ocupat imediat poziţiile şi împuşcau în oamenii noştri din tranşeele săpate chiar de aceştia...
V.G.: - Am auzit și eu despre asta, dar nu credeam..., căci mă gândeam că dacă ar fi fost adevărat, ar fi urmat freo judecată…
I.B.: - După vreo trei luni de ostilităţi, Snegur s-a dus la Moscova şi a încheiat cu Elţin Acordul de încetare a focului, după care au ciocnit pocalele cu şampanie împreună cu Smirnov...  
Anume Snegur, împreună cu Anatol Plugaru, l-au mobilizat pe Ilie Ilaşcu şi l-au trimis în spatele frontului! De fapt, ei vroiau să-l lichideze! I-au organizat căteva capcane şi doar abilitatea şi intuiţia lui Ilaşcu au făcut să le evite şi să scape teafăr, spre furia celor doi!  Ar fi extraordinar să-i luaţi lui Ilaşcu un interviu la aceată temă...
Iată de ce eu îl consider pe Snegur drept unul din cei mai mari trădători ai Neamului Românesc din istoria noastră multimilenară!...
V.G.: – M-aţi lăsat mască, dle Bratu! Doamne, cît ai să mai laşi acest popor să îndure atîta suferinţă?! Sărmanii români basarabeni! Din cauza unor trădători de Ţară şi Neam atîţia oameni, adevăraţi patrioţi, au fost nimiciţi!... Aveţi dreptate cînd afirmaţi că ruşii îşi fac mendrele aici cu mîinile la ,,ai noştri”...
Dar despre Dvs nu ne mai spuneţi nimic?
I.B.: – Poate cu altă ocazie, şi nu atît despre mine, cît despre evenimentele la care am fost martor, dar, mai ales, despre soluţiile, aşa cum le văd eu, de ieşire din această situaţie catastrofală în care am ajuns noi, românii din teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut…Acum am să mă opresc doar la două momente.
 Era în anul 1980, când am organizat la întreprinderea ,,Moldhidromaş” (pentru prima dată în RSSM la o astfel de întreprindere) o serată omagială dedicată celei de-a 130-a aniversări de la naşterea lui Mihai Eminescu. La această serbare au participat mulţi tineri, vorbitori de limbă română. Toţi ascultau cu nesaţ din Opera Politică a lui Eminescu. Tinerii se pregătiseră, recitau poezii, erau entuziasmaţi. Domnea o atmosferă agreabilă, pînă în momentul cînd această serbare a fost stricată de Gheorghe Mazilu, pe care-l invitasem... Nu știam că-i securist... Am aflat numai după ce m-a denunţat la KGB... Ah, ce probeme am avut şi din cauza acestui individ…
Şi ultimul caz. Eram în 1982, fetiţa mea urma să meargă la grădiniţă. În jur nu era nici o grădiniţă moldovenească, aşa că am strîns semnături de la părinţi, am bătut multe praguri, dar am reuşit să deschid o grupă moldovenească chiar lîngă căminul unde locuiam cu familia.
Peste puţin timp fetiţa mea avea să se îmbolnăvească de o boală grea infecţioasă, ca prin minune am salvat-o...  A fost unicul caz din toată grădiniţa...
V.G.: – Doamne, prin cîte aţi trecut, dle Bratu!... Sunteţi o legendă vie, un exemplu de urmat pentru noi toţi, dar mai ales, pentru tînăra generaţie, pe care Dvs contaţi! Doar luptînd şi păstrîndu-ne demnitatea şi verticalitatea ne putem realiza Idealul!
Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu. Să fiţi sănătos şi să vă ajute Domnul să vă vedeţi Idealul realizat!
I.B.: – Vă mulţumesc şi eu şi să ne ajute Domnul să fim din nou o Ţară cu tot Neamul grămăjoară, aşa cum am fost pînă la 28 iunie 1940!

Actul de predare-receptie.PDF

Autobiografia, p.1.PDF

Autobiografia, p.2.PDF

Castelul.PDF

Contract, p.1.PDF

Contract, p.2.PDF

Fisa personala 1.PDF

Fisa personala 1.PDF

Guvernul, bani, nd.PDF

Minist Cult-monument ist..PDF

Odainii.PDF

Parchet.PDF

Saulea.PDF

Soltan.PDF