10.29.2012

De ce nu susţin PNL…


(Cu ocazia Congresului III al PNL)

Pe site-ul PNL, în preajma Congresului III al Partidului, au fost publicate proiéctele de Statut şi Program ale acestuia. Le-am studiat foarte atent, în speranţa că mă voi regăsi şi n-ar mai fi nevoie de un nou Partid Unionist, Partidul Reîntregirii Naţionale (vedeţi www.proromania.net)...

În timp ce obiectivul principal, stipulat  în Statutul PNL, este Unirea R.Moldova cu România

,,Partidul  promoveaza  imperativul  reîntregirii  neamului românesc,  prin  lichidarea  consecintelor  juridice  ale  Pactului criminal  Molotov-Ribbentrop,  ca sa  se restabileasca  adevarul istoric pentru partea poporului român ce locuieste în frontierele legale  ale  Republicii  Moldova,  recunoscute  de  ONU,  dupa proclamarea  Independentei  fata  de  URSS.  PNL  pledeaza pentru unificarea – pe cale pasnica, democratica – a celor doua state  românesti,  adica  pentru  Unirea  Republicii  Moldova  cuRomânia, drept cea mai scurta cale de desprindere de sfera de influenta ruseasca si de accedere rapida în NATO si UE” (pag.52),

 Programul PNL, care ar fi trebuit să traseze căile, planul de acţiuni, în vederea implementării acestui obiectiv, în realitate este un program cap-coadă de consolidare a statului Republica Molotov-Ribbentrop…):

,,PNL  considera  ca  Republica  Moldova  are  nevoie  de  un  ritm economic. de  crestere  economica  de  minimum  10%-15%  anual,  pe  o perioada de timp îndelungata, pentru a se apropia de standardul european de viata”. (pag.14);

,,PNL  se  pronunta  pentru consolidarea statalitatii Republicii Moldova în formula celui de-al doilea stat românesc. Partidul accepta cedarea unei parti din suveranitatea statala  doar  în  cazul  formarii  Uniunii  Interstatale  România–Republica  Moldova  si  al  aderarii  la  UE   ca  prima  etapa  spre unificarea celor doua state – România si Republica Moldova” (pag.19);

 ,,PNL  va  solicita  suportul  României  si  al  structurilor  europene pentru a  se acorda cetatenia româna tuturor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, ceea  ce va contribui la integrarea populatiei aflate  sub  regim separatist în primul  si  în  al doilea state românesti, ca si în spatiul euratlantic…” (pag.19);

,,PNL  pledeaza  pentru  reîntregirea  cît  mai  rapida  a  spatiului românesc  de pe ambele maluri  ale  Prutului, însa  considera ca statul actual Republica Moldova trebuie sa avanseze spre procesal de  reîntregire în  paralel  cu  modernizarea  si  europenizarea  sa, conform  standardelor  euratlantice  si  angajamentelor  asumate prin Pactele semnate cu NATO si UE” (pag.19);

,,Constructia statala trebuie modernizata, în vederea integrarii europene…” (pag.20);

,,Republica  Moldova  este  parte  integranta  a  spatiului  cultural european si integrarea plenara si fara echivoc a tarii în structurile europene constituie efortul principal în asigurarea unui loc firesc în  noua  arhitectura  europeana”  (pag.24);

,,Partidul  pledeaza  pentru  continuarea  reformei  în  domeniul militar, pe baza unei conceptii ce prevede transformarea armatei în Republica Moldova în una profesionista, cu militari angajati în baza de contract,  care sa fie compatibila ca  spirit,  practici, dotare,  cu  standardele  NATO” (pag.24);

,,PNL se pronunta pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, ca garantie a securitatii nationale, a suveranitatii si a independentei statale…” (pag.24);

,,Partidul acorda prioritate absoluta integrarii euratlantice/europene a Republicii Moldova, prin aderarea plenara la structurile politice, economice si de securitate ale Europei (pag.25);
 Aceasta sarcina se poate realiza  cel  mai  lesne  prin  sprijinul  din  partea  României/
prin Unirea  cu  România/  cu  care,  în  prima  etapa, se  vor stabili  relatii  speciale  si  privilegiate… si  cu care ne  vom regasi - în  cadrul comunitatii  europene -  în spatiul cultural si de limba comun.” (pag.26);

,,PNL se  pronunta  pentru  constituirea Uniunii Interstatale România – Republica Moldova...,  acordarea  cetateniei  române tuturor  locuitorilor  celui  de-al doilea  stat  românesc, indiferent de nationalitate” (pag.27)

,,Transnistria, ca parte inalienabila a Republicii Moldova, va ramîne  în  “antecamera”  Uniunii  Europene  si  va  beneficia automat de avantajele aderarii din momentul  reglementarii definitive a conflictului” (pag.27);

,,Republica Moldova va porni în aceste relatii de la realizarea sarcinilor fundamentale de consolidare a statului si de regasire a sa în familia euratlantica/europeana” (pag. 27 )”.

Cîteva constatări:

1) PNL îi zice în continuare aceastei anomalii istorice, R.Moldova – ţară, în timp ce adevărata noastră Ţară (Patrie) este România în frontierele ei fireşti de pînă la ocupaţia rusească din 1940;
2) PNL limitează termenul de ,,naţional” doar la spaţiul cuprins de R.Moldova, pentru cei din PNL, ,,naţionalul” se termină la Prut…;
3) PNL vede ca şi pînă acum Unificarea celor două state româneşti prin acordarea cetăţeniei române  tuturor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi prin crearea  Uniunii  Interstatale  România–Republica  Moldova… Ambele aceste obiective sunt, pe cît de periculoase, pe atît de păguboase: ele, de fapt, urmăresc consolidarea statului R.Moldova şi depopularea acestor teritorii de români…;
4) Pentru PNL integrarea plenara si fara echivoc a tarii în structurile europene constituie efortul principal în asigurarea unui loc firesc în  noua  arhitectura  europeana;
5) Iar poziţia PNL în problema teritoriilor de la est de Nistru, aduce a cu totul altceva, numai nu a patriotism: ,, Transnistria, ca parte inalienabila a Republicii Moldova, va ramîne  în  “antecamera”  Uniunii  Europene”… Cine zicea că planul Belcovschi nu are susţinători şi în R.Moldova?
6) PNL consideră că… ne  vom regasi (cu România) în  cadrul comunitatii  europene,  în spatiul cultural si de limba comun, şi se pronunţă pentru aderarea R.Moldova  la  UE ( ca ,,stat independent”) la  prima  etapa  spre unificarea celor doua state …
7) Proiectul ,,Partidul Reîntregirii Naţionale” este mai actual ca oricînd!

      Ar mai fi multe de spus, dar las şi pe alţii să se pronunţe…

    30 noiembrie 2011                                                                                Ilie Bratu